02/07/2026

Cupluri premiate de primar, la Cetăţeni, pentru o dragoste de 50 de ani

Un buchet de flori, o diplomă de fidelitate, o sticlă de şampanie şi un tort – de asta au avut parte, de Dragobete, şapte cupluri din comuna Cetăţeni care au ajuns sau ajung în acest an la nunta de aur, adică 50 de ani de căsătorie.

Surpriza a fost pusă la cale de primarul Mugurel Minciună, toate cheltuielile fiind susţinute din bugetul personal. Din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, cuplurile nu au fost premiate în cadrul unei ceremonii oficiale, la primărie, ci la domiciliul fiecăruia, edilul şef deplasându-le din casă-n casă, alături de viceprimar, pentru a-i felicita pe sărbătoriţi pentru căsnicia lor îndelungată. Au fost făcute şi fotografii care să rămână în amintirea urmaşilor ca mărturie a unui gest nobil şi a dragostei neîntrerupte de 50 de ani. Unii dintre cei premiaţi au fost emoţionaţi până la lacrimi. „Noi am fost uniţi, am avut părinţi, socri, care ne-au îndrumat şi am mers pe calea cea bună. Ei ne-au spus tot ce e bine să facem. Am muncit amândoi, ne-am ascultat unul pe altul şi am ajuns la vârsta asta. Am făcut casă, am făcut copii, i-am dat la şcoală, îi avem realizaţi şi uite-aşa am ajuns la vârsta asta.”, ne-a dezvăluit Marinela Cârstina secretul longevităţii căsniciei sale. Sărbătorita a avut şi un sfat pentru tinerii căsătoriţi: „Să fie mai uniţi, să asculte unul de altul, să colaboreze în ceea ce fac, pentru că noi aşa am făcut, la orice lucrare, la orice muncă”. Regretul primarului Minciună a fost că nu a putut, din cauza restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de COVID-19, să-i invite pe cei aniversaţi la un restaurant pentru a sărbători în stil românesc. Amalia MANOLE

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!