Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, a participat zilele trecute, la Braşov, la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
Ca la fiecare început de mandat provocările pentru administraţiile judeţene sunt multiple şi tocmai de aceea, temele de discuţie au vizat măsurile care se impun pentru implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă, investiţiilor aflate în derulare prin programe guvernamentale, finanţarea asistenţei sociale şi protecţiei copilului, sănătăţii, educaţiei, tineretului şi sportului, precum şi alte teme de interes care sunt în competenţa administraţiei publice judeţene.
De asemenea, cu această ocazie, s-a constituit un grup de lucru pentru formularea propunerilor de completare, respectiv de modificare a Codului Administrativ.
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte, pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autorităţi ale administraţiei publice locale. UNCJR îşi propune creşterea gradului de implicare şi participare a autorităţilor administraţiei publice locale în procesul decizional şi reprezentarea acestora la nivel naţional; îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor prin creşterea transparenţei şi celerităţii în prestarea acestora; dezvoltarea economico-socială armonioasă, durabilă şi sustenabilă a unităţilor administrativ teritoriale în domeniile de competenţă.