6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Personalul medical de la Mioveni, instruit în caz de incendiu

Marţi, 16 februarie, la Spitalul Orăşenesc Mioveni a avut loc o primă etapă de instruire a personalului medical. Cadrele medicale au primit instrucţiuni cu privire la modul de organizare a evacuării pacienţilor în caz de incendiu, ţinând cont de mobilitatea acestora din punct de vedere medical. Astfel de acţiuni se desfăşoară în toate unităţile sanitare cu paturi, în scopul identificării stărilor potenţiale de pericol de incendiu. Au fost prezenţi reprezentanţi ai I.S.U Argeş, ai Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Mioveni, structurile de management ale spitalului, dar şi şefii de secţii şi de compartimente.

„Pompierii argeşeni au desfăşurat un exerciţiu cu forţe în teren şi o instruire cu personalul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Spiridon” din Mioveni. Cadrele Inspectoratului nostru au prezentat modul de intervenţie şi tipurile de incendii la care pot fi folosite stingătoarele aflate în dotarea spaţiilor. A fost efectuat şi un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu la unul dintre spaţiile din clădire, acesta desfăşurându-se doar cu lucrătorii spitalului. De asemenea, a fost un bun prilej prin care militarii au simulat şi intervenţia în cazul producerii unui incendiu izbucnit la staţia de alimentare cu fluide medicale.”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!