16.8 C
Campulung Muscel
30/04/2025

În timp ce invitaţii erau cazaţi pe la pensiunile din oraş, casa de oaspeţi a Primăriei, transformată de Ţâroiu şi clica sa într-un cuibuşor de nebunii

 Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, cu titlul „Cheia” iubirii de… „carte”, primarul Elena Lasconi lasă să se înţeleagă faptul că un imobil al Primăriei, care ar fi trebuit să găzduiască oaspeţii importanţi ai municipalităţii, a fost transformat de-a lungul anilor într-un adevărat cuibuşor de nebunii, la care aveau acces, printre alţii, şi câţiva „musafiri” de vază locali.

Noul primar a schimbat încuietoarea

În timp ce invitaţii erau cazaţi pe la pensiunile din oraş, în casa de oaspeţi de pe Bulevardul Pardon şi-ar fi făcut de cap, potrivit edilului şef, fostul primar Liviu Ioan Ţâroiu, fostul său şofer, Mugurel Minciună, în prezent primar la Cetăţeni, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, Sergiu Cicu şi fostul manager al Spitalului Municipal, Nicolae Alexe. Lista ar fi mult mai lungă, dar Elena Lasconi s-a oprit doar la aceste nume, dar se pare că locația era frecventată și de alți șefi, șefuleți, din Poliție și alte instituții. „Vă prezint, în premieră, casa de oaspeți a Primăriei. E tare, nu? Ce nu știți este că oaspeții, de regulă, erau cazați la pensiunile din oraș. Puțini au fost cei care au trecut pragul casei de oaspeți de pe bulevard. Gura târgului spune că cei mai „fideli” oaspeți sunt de-ai locului. Așa că, am verificat. Rezultatul? Deținătorii de chei sunt: fostul primar Liviu Țâroiu, fostul șofer al primarului, Mugurel Minciună, Sergiu Cicu – fost consilier PSD, Nicolae Alexe – fost manager al spitalului și mai sunt, cică, și alții.”, menţionează primăriţa. Elena Lasconi le-a dat şi o veste proastă tuturor celor care au utilizat casa de oaspeţi a Primăriei în alte scopuri decât cel destinat: a schimbat încuietoarea! „Spre dezamăgirea sus-numiților am schimbat yala. Ghinion, s-a dus și plăcerea asta nevinovată finanțată de câmpulungeni. Sunt sigură că stimabilii o să găsească în altă parte un cuibușor unde să citească… în liniște, că nu mă pot gândi la altceva…”, a mai scris edilul şef. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!