02/07/2026

Program defalcat de intrare la ore în școlile din Argeș

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a propus o serie de măsuri pentru ca de luni școala să înceapă în condiții de siguranță, prin evitarea aglomerărilor de persoane în unitățile de învățământ. Astfel, pe lângă măsurile de fluidizare a traficului din municipiul Pitești, cu precădere la intrarea în unitățile de învățământ (propuse de Inspectoratul Județean de Poliție), în județ se va implementa un sistem de începere a cursurilor după un program defalcat.

Conform ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze, iar în situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se va asigura un interval de minimum o oră între acestea.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a elaborat un program în acest sens, prin care cursurile vor începe la ore diferite. Programul, pentru fiecare unitate de învățământ și clasă în parte poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, la secțiunea “Program unități școlare începând cu 08.02.2021”.

•Colegiul Național Dinicu Golescu

Clasa a V-a, VI, VII, VIII: ora 7.15

Clasa a IX-a A, B, C, D: ora 7.20

Clasa a IX-a E, F: ora 7.25

Clasa a X-a A, B, C, D: ora 7.25

Clasa a X-a E, F: ora 8.15

Clasa a XI-a A, B: ora 8.15

Clasa a XI-a C, D, E, F: ora 8.20

Clasa a XII-a A, B, C, D, E, F: ora 8.25

•Colegiul Național Pedagogic „Carol I”

Grădiniță: grupa mare, grupa mijlocie, grupa mică: ora 8.05

Clasa pregătitoare, I, II, III, IV: ora 8.05

Clasa a V-a A, B; VI-a A, B; VII-a A, B, VIII-a A, B: ora 8.03

Clasa a IX-a A, B, C, D; X-a A, B, C, D; XI-a A, B, C, D; XII-a A, B, C, D: ora 8.01

•Colegiul Tehnic

Clasa a IX-a A, XI-a A: ora 8.00

Clasa a IX-a B, XI-a B: ora 7.50

Clasa a X-a A, XII-a A: 7.45

Clasa a X-a B, XII-a B: ora 7.40

•Colegiul Tehnic Nr.1

Clasa a IX-a C, XI-a A SM, XI-a C profesională: ora 8.00

Clasa a XI-a C, XI-a B profesională: ora 7.50

Clasa a XI- D: ora 7.45

Clasa a XII-a C: ora 7.40

Clasa a XII-a D: ora 7.30

Clasa a IX-a dual: ora 10.50

Clasa a IX-a B Tex: ora 10.40

Clasa a IX-a C profesională: ora 10.30

Clasa a X-a A dual: ora 11.30

Clasa a X-a B profesională: ora 11.40

Clasa a X-a C profesională: ora 11.50

Clasa a X-a D Tex: ora 12.00

Clasa a X-a A seral; XII B seral: ora 15.00

Clasa a XI-a A seral; XII A seral: ora 14.50

Clasa a XII-a A seral; XII B seral: ora 14.40

Postliceal anul I: ora 15.00

•Grădinița cu program prelungit „Sfântul Nicolae”

Grupa mică (iepurașii isteți): ora 8.00

Grupa mijlocie (A-buburuzelor, B-fluturașilor): Ora 8.00

Grupa mare (A-ursuleților, B-ștrumfilor): ora 7.00

•Grădinița cu program normal nr.7

Grupa mare (albinuțelor): ora 8.00

•Grădinița cu program normal nr. 8

Grupa mică (puișorilor): ora 8.30

Grupa mare (rățuștelor): ora 8.00

•Grădinița cu program normal nr. 9

Grupa mică (ursuleților): ora 8.30

Grupa mijlocie (Mickey Mouse, fluturașilor): ora 8.00

 Grupa mare (albinuțelor): ora 7.00

•Liceul cu Program Sportiv

Clasa a I, II, III, IV, V, VI: ora 8.25

Clasa a VII-a, XI A: ora 7.30

Clasa a VIII-a, IX A, X A, XII A: ora 7.40

Clasa a IX-a B, XI B: ora 8.00

Clasa a X-a B, XII B: ora 7.50

•Liceul Tehnologic Auto

Clasa a IX-a A, XII A, XI A profesională: ora 7.35

Clasa a X-a A, XI A, X A profesională, X B profesională: ora 7.55

Clasa a XII B: ora 7.50

Clasa a IX-a A și B profesională; XI B profesională: ora 7.45

Clasa a IX-a A seral; XIII C seral: ora 15.05

Clasa a X-a A seral; X B seral; XI A seral: ora 15.10

Clasa a XI-a B seral; XI C seral: ora 15.25

Clasa a XII-a A seral; XII B seral: ora 15.15

Clasa a XII-a C seral; XIII A seral; XIII B seral: ora 15.20

Grupa I nivel I a două șansă; II nivel II a doua șansă: ora 8.50

Grupa a IV-a nivel IV a doua șansă: ora 8.00

Grupa a I-a anul IA a doua șansă; II anul IIA a doua șansă: ora 12.00

Grupa a I-a anul I B a doua șansă: ora 13.55

Grupa a II-a anul II B a doua șansă; III anul IIIA a doua șansă; III anul III B a doua șansă: 13.00

Grupa a IV-a anul IVA a doua șansă: ora 8.00

Grupa a IV-a anul IVB a doua șansă: ora 11.00

•Liceul Teoretic „Dan Barbilian”

Clasa a IX-a A, B, C, D: ora 7.30

Clasa a X-a A, B, C, D: ora 7.40

Clasa a XI-a A, B, C, D: ora 7.50

Clasa a XII-a A, B, C: ora 8.00

•Școala de Muzică

Clasa a V-a, grupa 8; VIII, grupa 8: ora 9.50

Clasa a III-a, grupa 3; I grupa 1; IV grupa 1; IV, grupa 5: ora 13.45

Clasa a II-a, grupa 2; III, grupa 4: ora 14.45

Clasa a V-a, grupa 6; VI-a, grupa 6; V-a, grupa 7; VIII, grupa 7; VII, grupa 9; VIII, grupa 9: ora 15.50

Clasa a V-a, grupa 7; VIII, grupa 7; VII, grupa 9; VIII, grupa 9: ora 16.50

Clasa a III-a, grupa 5: ora 15.45

•Școala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”

Clasa pregătitoare A, B, C: ora 8.20

Clasa a I-a A; II A; II C; III A: ora 8.10

Clasa a I-a B, C; II B; III B: ora 8.00

Clasa a IV-a A, B, C: ora 7.50

Clasa a V-a A; VI A, C: ora 13.05

Clasa a V-a B; VI B; VII A: ora 13.00

Clasa a V-a C; VII C; VIII B: ora 12.55

Clasa a VII-a B; VIII A: ora 12.50

•Grădinița cu program normal nr. 4

Grupa mare (grupă combinată): ora 8.00

•Școala Gimnazială „CD Aricescu”

Clasa pregătitoare: ora 8.00

Clasa a I-a: ora 7.50

Clasa a II-a: ora 8.30

Clasa a III-a, IV, V: ora 8.00

Clasa a VI-a, VII: ora 9.00

•Școala primară Grădiște

Clasa pregătitoare, I, II: ora 8.00

Clasa a III-a, IV: ora 8.05

GPN 1: grupă mixtă 1; grupă mixtă 2: ora 7.30

GPN 2: grupă mixtă 1: ora 7.30

•Școala Gimnazială „Nanu Muscel”

Clasa pregătitoare A, B, C (step by step): ora 8.10

Clasa a I-a A, B, C: ora 8.05

Clasa a II-a A, B, C; III A, B, C; IV A, B, C, D; V A, B, C: ora 8.00

Clasa a VI-a A, B; VII A, B, C: ora 13.00

Clasa a VIII-a A, B, C: ora 13.05

•Școala Gimnazială „Theodor Aman”

Clasa a VIII-a A, VII A, VI A, V A: ora 7.50

Clasa pregătitoare B; grupa mare, grupa mijlocie; IV A, B; III A, B; II A, B; I A, B;: ora 8.00

•Clubul copiilor Câmpulung

Grupa I, chimie experimentală: ora 9.00

 https://isjarges.ro/…/02/program_cursuri_08.02.2021.pdf

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!