13.5 C
Campulung Muscel
11/10/2024

Câmpulung, „dezarmat”  în cazul unui incendiu de proporţii!

 

Pe lângă multe alte aspecte negative pe care le-a constatat din momentul în care a preluat Primăria Câmpulung, şi nu numai, Elena Lasconi a mai adăugat recent o problemă stringentă pe agenda de lucru, şi anume cea a hidranţilor, care lipsesc cu desăvârşire în multe zone ale oraşului.

„Să ne ferească Dumnezeu de incendii!”

În urma verificărilor efectuate, edilul şef a ajuns la concluzia că lipsesc de pe străzile urbei pe care o păstoreşte peste o sută de hidranţi. Elena Lasconi a avut, săptămâna trecută, o rundă de discuţii pe această temă cu comandantul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, maiorul George Tănase, în urma cărora a fost stabilită o listă cu zonele care necesită amplasarea de urgenţă a hidranţilor. „Să ne ferească Dumnezeu de incendii! Lipsa hidranților este o mare problemă în Câmpulung, în caz de incendiu. Anul acesta trebuie să facem urgent nouă, însă e nevoie de peste o sută. Urgențele: Liceul Minier, Șoseaua Națională (Vulcanizare), Drăcești 50, Calea Târgoviștei 41-43, Valea Româneștilor – centru, Club Aro (spate-parcare), Calea Pietroasa 25 (parc), Calea Măgurii – intersecție cu str Poligonului, Traian 94 – blocuri.”, a anunţat, pe Facebook, primarul Elena Lasconi. În zilele următoare, autorităţile locale vor întocmi necesarul de hidranţi pentru toate străzile din municipiu. 

Incendiu devastator pe 8 mai 1934

În urmă cu aproximativ 87 de ani, mai precis pe 8 mai 1934, oraşul Câmpulung a fost răvăşit de un incendiu devastator, izbucnit la Seminarul orfanilor de război „Patriarhul Miron”, care funcţiona pe lângă Mănăstirea „Negru Vodă”. Totul a plecat de la o grindă de lemn lipită de coşul bucătăriei, focul cuprinzând ulterior podul clădirii, unde se aflau dormitoarele seminariştilor. Flăcările s-au extins apoi la clopotniţă, iar şiţele aprinse, purtate de vânt, au ajuns şi la casele din cartierul Şubeşti, aflat în apropiere, majoritatea imobilelor fiind distruse. Militarii secţiei de pompieri din localitate, împreună cu cei din cadrul Regimentului 30, au evacuat populaţia, în paralel cu operaţiunea de localizare şi stingere a incendiului. Au fost aduse în ajutor forţe de intervenţie din Bucureşti şi Piteşti, iar incendiul a fost lichidat, cu greu, în 24 de ore. Amalia MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!