1.514.230,50 lei este valoarea apreciată pentru „Consolidarea şi reabilitarea Pavilionului Grant”, investiţie supusă atenţiei Consiliului Local prin intermediul unei D.A.L.I., realizată de o firmă de proiectare din Mărăcineni, SC Kreate-Studio de Arhitectură Dumitrescu & CO SRL. Din totalul enunţat, valoarea construcţiilor şi a montajului a fost estimată la 1.264.899,98 lei. Proiectantul a menţionat în lucrarea sa că, din cauza faptului că Pavilionul “Grant” este spital-suport Covid-19, nu s-au putut face măsurători, în zonele roşii de risc (la parter, mai puţin zona centralei termice, oficiul infirmeriei, grup sanitar şi sală de aşteptare, etajele 1 și 2 şi pod). Măsurătorile s-au întreprins la subsol şi în anumite zone de la parter. Vila “Grant” este monument istoric de arhitectură şi face parte dintr-un complex de clădiri aflate în administrarea Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung. Aceleiaşi unităţi medicale îi aparţine dreptul de administrare a terenului de 5.014 mp, proprietatea Municipiului Câmpulung. Suprafaţa construită a clădirii este de 212,72 mp, iar cea desfăşurată, de 475,01 mp. Valoarea de inventar a construcţiilor existente este de 787.075,47 lei.
Pavilionul “Grant” se află într-o stare avansată de degradare
Potrivit proiectantului care a realizat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, „clădirea studiată se află într-o stare destul de avansată de degradare. De-a lungul timpului, nu au existat foarte multe intenţii de restaurare a clădirii, iar puţinele intervenţii au fost făcute cu materiale de proastă calitate şi neconforme. Imobilul prezintă urme de desprinderi şi deplasări. Aproape toate elementele decorative s-au desprins parţial sau integral.”
Autoarea D.A.L.I. enumeră factorii de degradare care au cauzat transformarea negativă a impresionantei construcţii:
„Apa provenită din infiltraţii a desprins tencuielile exterioare/interioare şi a slăbit calitatea şi rezistenţa cărămizilor din pereţii subsolului. De asemenea, a dus la degradarea pardoselilor din lemn din subsol şi a scării ce face legătura acestuia cu parterul (este cea care, la un moment dat, a fost înlocuită – scara este impropriu construită; aceasta a fost realizată peste umplutura de pământ, fără a se realiza niciun alt strat drenant/respirant sau vreo altă structură mai rezistentă, care să o susţină). Toţi pereţii afectaţi de umiditate au fost placați cu gips-carton.
Apa provenită din precipitaţii s-a infiltrat în tencuiala ce descrie ancadramentele ferestrelor, în brâul în torsadă, în piatra cu care sunt placate soclul şi parterul. Aceasta a afectat, de asemenea, şi pictura exterioară de sub streaşină şi cărămida pictată ce bordează arcadele ferestrelor de la etajul doi.
Apa incidentă a afectat faţada la nivelul trotuarului de gardă, care nu are o pantă corect direcţionată către curte (este direcţionată către clădire);
Soluţiile adoptate la interior pentru ascunderea umidităţii din pereţi şi pardoseli sunt, mai degrabă, dăunătoare substanţei istorice, prin nepermiterea ventilării acesteia, iar materialele folosite nu sunt compatibile cu aceasta;
Prin neînlocuirea ţiglelor lipsă şi a jgheaburilor şi burlanelor sparte, apa meteorică a afectat chiar şi spaţiul interior (la etajul al doilea, apa provenită din precipitaţii a pătruns în planşeu şi în saloanele de la acest etaj).
În rosturile provenite din deplasările corpurilor construcţiei s-a dezvoltat o vegetaţie invazivă ce păstrează un nivel de umiditate ridicat în pereţii din cărămidă şi în placările cu piatră naturală.”
Vila “Grant”, edificată în patru etape
Specialistul a punctat în lucrarea sa faptul că „Pavilionul “Grant” respectă tendinţele arhitecturale ale zonei şi se identifică prin câteva elemente foarte importante de menţionat în procesul de restaurare, precum: soclul din piatră de Albeşti, brâul în torsadă ce separă parterul de cele două etaje, cornişele minuţios lucrate, bovindoul împodobit cu două coloane cu capiteluri, picturi în culori tari și ancadramente sculptate, console din lemn crestat, brise-solei-uri şi parapeţi metalici, decorați cu elemente de inspiraţie vegetală. Aceste detalii ornamentale sunt realizate din materiale de bună calitate şi prin tehnici speciale.
Vila Grant a suferit trei intervenţii majore (cele trei extinderi cu câte un corp de clădire) şi alte câteva recompartimentări necesare ultimilor proprietari.
În prezent, imobilul găzduieşte la subsol un vestiar pentru personalul medical angajat, un cabinet medical şi trei depozitări, la parter avem două saloane cu baie, sală de mese cu oficiu, un cabinet medical, holul de acces și casa scării, un oficiu infirmerie cu grup sanitar şi sală de aşteptare, şi centrală termică. La primul etaj avem două saloane pentru pacienţi, cu o baie comună, o sală de tratament cu un mic hol, casa scării şi holul principal de distribuţie, iar etajul al doilea are două saloane, cu o baie comună, şi un hol cu casa scării.
Construcţia a fost ridicată pe parcursul a 4 etape:
Etapa I – iniţială – conţine corpul de clădire central, format din subsol, parter şi 2 etaje. O fotografie din anul 1899 documentează starea clădirii în această fază.
Etapa II – s-a adăugat un corp de clădire în dreapta intrării principale, cu regimul de înălţime P+E. Funcţiunea spaţiilor nou create, atât la parter, cât şi la etaj, era aceea de salon.
Etapa III – conform documentării foto, între 1910 şi 1911, apare corpul de clădire doar pe parter din stânga accesului principal.
Ce propunere are proiectantul
Prin D.A.L.I.-ul inclus pe ordinea de zi a şedinţei de aseară, consilierilor li s-au prezentat două variante, dintre care Executivul a ales-o pe cea mai avantajoasă din punct de vedere a costurilor. În varianta 1 sunt propuse a se realiza: lucrări de decopertare, curăţare, consolidare, reparare şi refacere la nivelul tencuielilor; lucrări de desfacere, curăţarea mortarului, înlocuire, uscare şi refacere la nivelul placajelor de piatră de Albeşti; lucrări de verificare şi reparare a componentelor artistice ale faţadelor; lucrări de refacere, rigidizare, verificare a planşeelor de lemn intermediare; lucrări de desfacere, înlocuire şi reparare integrală a învelitorii; lucrări de schimbare integrală a tâmplăriei de P.V.C cu tâmplărie de lemn; lucrări de desfacere, adâncire rosturi, înlocuire cărămizi şi reparaţie fisuri pe pereţii interiori la nivelul subsolului şi al centralei termice de la parter. Investiţia beneficiază de un termen destul de larg de derulare a intervenţiilor de reabilitare, estimat la 24 de luni. M.B.