26.3 C
Campulung Muscel
07/09/2024

Consilierii PSD au lipsit nemotivat la discuţiile pe seama burselor elevilor

Potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobată în şedinţa Executivului din 4 decembrie 2020, bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social nu vor putea fi mai mici de 100 de lei. Iniţial, suma propusă în proiectul de H.G., pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei în august 2020, a fost de 150 de lei, însă acest plafon a fost considerat prea mare. Aceeaşi hotărâre prevede că autorităţile locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Acest subiect a stârnit reacţii contradictorii în şedinţa Consiliului Local Câmpulung din 14 decembrie, anul trecut, actualul primar fiind acuzat pe nedrept de opoziţie că-i umileşte pe elevi, chiar dacă a dublat valoarea burselor (plafonul a fost ridicat la 550.160 de lei, faţă de 256.970 de lei, cât a fost în 2019). Pentru a se evita o nouă rundă de replici aprinse în 2021, la ultima întâlnire din 2020 aleşii locali au convenit să îngroape „securea războiului” şi să se aşeze la masa tratativelor, pentru a discuta un cuantum diferit de burse, astfel încât să fie impulsionată performanţa în şcoli.

7 ianuarie, ora 10.00?

Potrivit primarului Elena Lasconi, s-a stabilit ca „pipa păcii” să fie fumată la Primărie, pe 7 ianuarie 2021, la ora 10.00, însă, la tratative au lipsit reprezentanţii PSD. Edilul şef a taxat imediat atitudinea acestora pe pagina sa de Facebook:  „O altă dovadă că PSD la nivel local nu face nimic. Vorbă multă, mesaje populiste și circ. Luna trecută, în ședința de Consiliu Local au fost discuții aprinse vreme de 45 de minute pe tema burselor pentru elevi. Consilierul PSD Ciprian Neculăescu în tandem cu colegii pesediști cereau în gura mare să ne așezăm cu toții la masa discuțiilor. Am fixat, public, în Consiliul Local, întâlnirea astăzi (n.r. 7 ianuarie) la ora 10.00. Între timp, am luat legătura cu reprezentanții elevilor din toate școlile din Câmpulung (e pentru prima dată când un primar face asta în Câmpulung, iar elevii au fost uimiți de-a dreptul) și cu directorii pentru a le cere părerea. Ghiciți cine nu s-a prezentat?! Consilierii locali PSD au lipsit fără nicio explicație. Culmea, Neculăescu-PSD e și profesor. Cred că e important să vedeți pe cine ați votat și cum sunteți reprezentați”. Cel „înţepat”, Ciprian Neculăescu, se apără şi spune, cu părere de rău că primarul Lasconi nu l-a cunoscut ca om, ci doar ca opozant PSD, că întâlnirea ar fi fost programată mult mai târziu, la ora 18.00. „Doamna primar, îmi pare rău că mă asociați doar cu PSD. Îmi pare rău că nu mă cunoașteți ca om. Nu sunt nici lipsit de respect, și nici nu sfidez. În ultima ședință am stabilit ora 18 sau cel puțin așa am reținut. Nu am fost anunțat de nicio schimbare a orei. Și…nu „ceream în gura mare”… îmi spuneam punctul de vedere.”, este replica consilierului PSD.

Stenograma dă dreptate primarului

Pentru a vă edifica cine a avut dreptate, vă prezentăm în ceea ce urmează stenograma discuţiilor care au avut loc pe marginea acestui subiect la şedinţa Consiliului Local din data de 29 decembrie 2020. 

Elena Lasconi: „Ideea este că puteți să discutați și dumneavoastră în grupurile dumneavoastră, POL, PNL, USR PLUS, PSD, și să veniți cu o concluzie și să ne întâlnim într-o formulă mai restrânsă, adică un reprezentant de la fiecare și să stăm de vorbă. Mi se pare că adunăm prea multă lume aici, la Primărie, și eu am încercat să țin departe lucrurile astea tocmai din cauza de COVID.”

Octavian Dumitrașcu: „Da, eu voiam o dată mai concretă, să o stabilim, să știm dacă se poate.”

Elena Lasconi: „(…)Hai s-o facem pe data de 7 ianuarie….Pe 7 e Sfântul Ion, pe 8 e vineri, înainte de sâmbătă, dup-aia pică 11, când nu vă convine dumneavoastră… Păi, eu sunt aici tot timpul. Îmi spuneți dacă vreți pe 7 ianuarie, bine?”

Octavian Dumitraşcu: „Eu pot oricând, pot și pe 7.”

Elena Lasconi: „Am înțeles. Ok, bine atunci, deci pe 7. La ce oră? La ora 8.00 dimineața e ok?”

Octavian Dumitraşcu: „Eu pot, nu știu și colegii dacă pot.”

Alin Vlădău: „Nu trebuie să participe toată lumea.”

Ciprian Neculăescu: „Eu mă gândeam la orele 22.00.”

Elena Lasconi: „Domnule Dumitrașcu, trebuie să dorească și ceilalți reprezentanți, să fie un reprezentant de la fiecare formațiune pe data de 7, la ora 8.00, să zicem, putem să punem și la ora 10.00, că nu am nimic peste ora 8.00.”

Octavian Dumitrașcu: „Da, sunt de acord.”

Elena Lasconi: „Bine, altcineva mai este de acord în afară de dumneavoastră, adică doar POL?”

Alin Vlădău: „Noi suntem de acord.”

Elena Lasconi: „PSD-ul?”

Ciprian Neculăescu: „PSD-ul este de acord întotdeauna atunci când e vorba de o cauză pozitivă.”

Elena Lasconi: „Deci, pe data de 7 ianuarie, la ora 10.00.”

Se doreşte o reală motivare pentru performanţă în educaţie

În urma discuţiilor care au avut loc la Primărie, în biroul edilului-şef, la data şi ora stabilită, s-a ajuns la concluzia că trebuie modificat un articol dintr-un ordin de ministru, din anul 2011, astfel încât autorităţile locale să aibă posibilitatea de a stabili criteriile de acordare a burselor de merit şi valoarea acestora, astfel încât să fie încurajată performanţa în educaţie. „La întâlnire au venit viceprimarul PNL Nicolae Zaharia, consilierii USR PLUS Constantin Țurțulea și Alexandru Hagi, consilierii POL Octavian Dumitrașcu și Dan Șain, secretarul şi directorul economic. Concluzia: voi trimite mâine (n.r. 8 ianuarie) la Ministerul Educației o solicitare oficială pentru a schimba Ordinul de Ministru 5576/2011. Mai exact, cerem modificarea art. 8 pentru a lăsa la latitudinea autorității locale criteriile de acordare a burselor de merit, dar și a cuantumului acestora și posibilitatea de cumulare a diferitelor tipuri de burse. În plus, voi merge împreună cu domnul viceprimar la ministrul Educației, deoarece ne dorim schimbarea ordinului și o reală motivare pentru performanță în educație. Ce ne dorim în Câmpulung? 

1.Acordarea burselor în baza unor criterii care să încurajeze învățarea.

2.Majorarea consistentă a acestora astfel încât elevii să fie motivați să învețe mai bine. Dacă vom reuși modificarea ordinului am putea să le oferim elevilor de nota zece din Câmpulung burse de o mie sau chiar două mii de lei.”, a mai precizat Elena Lasconi. 

După întâlnirea de „Sfântul Ioan”, care a avut ca temă bursele şcolare, o alta s-a derulat la Primărie, dar între viceprimarul Nicolae Zaharia şi consilierii locali PSD Liviu Ţâroiu şi Ciprian Neculăescu, referitoare la proiectul iniţiat de primar, de stabilire a reţelei şcolare a municipiului pentru anul şcolar 2021-2021. Acesta va fi dezbătut astăzi de aleşii locali, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!