Pentru că prejudiciul a fost recuperat, muscelenii care au furat 19 oi de la o fermă din Sibiu au fost condamnați cu suspendare. Pentru furt calificat, pe lângă pedeapsa principală, cei patru inculpați au fost puși să presteze și muncă în folosul comunității. Este vorba de Ilie Guiman, de 32 de ani, din Stoenești, Ion Stancu, de 54 de ani, și Sandu Cornea, de 51 de ani, ambii din Schitu Golești, și Rădița Andreea Băjan, de 32 de ani, din Mioarele, care, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2020, au sustras 19 ovine din saivanul Florinei Tarcea, din Cârțișoara, județul Sibiu.
Cei patru au fost trimiși în judecată, cauza dezbătându-se la Judecătoria Avrig. Chiar dacă nu poseda permis de conducere, Ilie Guiman a condus un Iveco Dayli până în județul Sibiu, fiind însoțit de ceilalți doi bărbați, dar și de femeie, concubina lui. A parcat mașina într-o benzinărie din Cârța și, de acolo, toți au plecat pe jos, aproximativ 3-4 kilometri, până la intrarea în Cârțișoara. Au mers pe marginea unui râu și, la adăpostul întunericului, au pătruns în saivanul Florinei Tarcea, după ce Ilie Guiman a rupt lacătul porții de acces în curtea femeii. Cu ajutorul celorlați au sustras 19 oi, pe care apoi le-au condus prin localitate până la mașina cu care au venit. Animalele au ajuns la microferma din Valea Mare Pravăț, a unuia dintre frații lui Ilie Guiman, acolo unde au fost și găsite la perchezițiile efectuate de organele de cercetare penală și predate apoi proprietarei de drept.
În timpul anchetei, Rădița Andreea Băjan a fost singura care a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei. Ilie Guiman, deși a acceptat că a sustras oile, acesta a precizat că ceilalți doi, Ion Stancu și Sandu Cornea, nu au avut cunoștință că urmau să participe la un furt, chemându-i să îl ajute să găsească un cioban pentru oile sale, motiv pentru care aceștia l-au însoțit în județul Sibiu. Dar interceptările efectuate în cauză au contrazis această declarație, reieșind că toți inculpații cunoșteau bine scopul deplasării în localitatea Cârța. În urma furtului, atât Ion Stancu, cât și Sandu Cornea au primit de la Ilie Guiman câte 600 de lei fiecare.
Ilie Giuman a fost judecat și condamnat pentru furt calificat, dar și pentru conducere fără permis, primind de la judecător un an și opt luni. Ceilalți au în cazier câte un an și trei luni. Pentru Guiman, instanța a stabilit un termen de supraveghere de patru ani, iar pentru ceilalți, câte doi ani. Ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de trei ani, celor trei bărbați și femeii le-au fost interzise mai multe drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de a comunica și de a se apropia de ceilalți coinculpați și de persoana vătămată.
Pe lângă obliogațiile impuse, condamnații au fost puși să facă muncă neremunerată în folosul comunității. Ilie Guiman, 120 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Stoenești, iar ceilați, câte 80 de zile, Ion Stancu, la Primăria Câmpulung, Sandu Cornea, la Primăria Schitu Golești, iar Rădița Andreea Băjan, la Primăria Mioarele.
Lui Ilie Guiman, Ion Stancu și Sandu Cornea li se vor scădea perioada cât au fost reținuți și arestați preventiv, din 29 ianuarie și până pe 30 ianuarie 2020, și din 30 ianuarie și până pe 1 septembrie 2020, iar pentru Rădița Andreea Băjan, perioada reținerii de 24 de ore, din 29 ianuarie și până pe 30 ianuarie 2020. În acelaşi timp, instanța de la Avrig a dispus prelevarea de la inculpați de probe biologice pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al fieccăruia. Cheltuielile judiciare către stat vor fi suportate de cei patru, fiecare având de achitat câte 1.400 de lei.
Decizia Judecătoriei Avrig a fost contestată de Parchet și de Ilie Giuman, apelul urmând să se judece pe 23 februarie 2021, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Guimanii, judecaţi pentru furtul a câteva sute de oi de la un măţăuan
Ilie Guiman, alături de frații lui, Adrian și Alexandru Guiman, dar și de Gheorghe Puiu Bărboiu, sunt judecați că au furat anul trecut câteva sute de mioare de la un fermier din Mățău, Marian Boambeș. Hoții au dat atacul în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2019, reușind să-l ”ușureze” pe Marian Boambeș de aproape 100 de oi și peste 163 de miei. Ca să le piardă urma, frații Guiman au dus ovinele la Bărboiu, în Aninoasa, satul Valea Siliștii, unde au fost găsite de polițiștii sesizați prin 112 de către păgubitul din Mățău. Boambeș, venise la Aninoasa ca să-l angajeze pe Bărboiu cioban la turma lui. Dosarul de furt calificat este pe rolul Judecătoriei Câmpulung, următorul termen fiind stabilit pe 10 februarie 2021.
Ilie, suspect și de furt de lemne
Pe lângă calificarea de hoț de oi, Ilie Guiman tinde și spre cea de hoț de lemne. Asta după ce a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate. În dosarul înregistrat în vară pe rolul Judecătoriei Câmpulung, părți civile sunt Marius Georgian Pîrnuță și Ocolul Silvic Păpușa. Ilie Guiman va fi judecat pentru infracțiuni prevăzute și pedepsite prin Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, cu aplicarea articolului din Codul Penal, care specifică că se află în stare de recidivă. Adrian TĂNASE