A doua zi după Crăciun, un bărbat a sunat la Poliţia Locală Piteşti, ameninţând că a pus o bombă la Primăria Piteşti şi că va arunca în aer clădirea dacă nu primeşte 5.000 de euro.
Apelul a fost făcut la poliţie la ora 16.30 şi, imediat, zeci de poliţişti au înconjurat zona adiacentă a Primăriei Piteşti, la faţa locului sosind şi o echipă de la Brigada Pirotehnică. Şi parcarea din spatele Primăriei Piteşti a fost delimitată, accesul fiind interzis. După mai bine de trei ore în care au verificat în detaliu fiecare încăpere din Primăria Piteşti, precum şi exteriorul clădirii, pirotehniştii nu au găsit vreun obiect suspect. Din fericire, a fost o alarmă falsă. Ar fi fost şi dificil să intre cineva în sediul Primăriei Piteşti pentru că, aşa cum a declarat Dan Teodorescu, directorul executiv, instituţia este monitorizată şi păzită permanent.
Oamenii legii au un cerc de suspecţi, mai multe persoane fiind audiate în acest caz. În afară de o amendă consistentă, cei implicaţi în falsa ameninţare cu bombă riscă acum şi închisoarea. Anchetatorii iau în calcul şi ipoteza conform căreia falsa alarmă cu bombă ar fi fost făcută pe fondul consumului excesiv de alcool.
Aşa cum a relatat presa judeţeană, un posibil suspect ar fi un câmpulungean de 35 de ani, care este cercetat penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce la începutul lunii decembrie a postat pe internet un film în care chinuia o pisică.
„În ziua de 26 decembrie 2020, în jurul orei 16.30, la Poliţia Locală Piteşti a fost primit un apel telefonic, iniţiatorul acestuia afirmând că dacă nu îi va fi virată o sumă în euro, în cont, va arunca în aer Primăria. Conform procedurilor specifice în astfel de situaţii, au fost efectuate verificări, fără ca aspectele sesizate să se confirme. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, conform art. 207 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, fiind efectuate mai multe audieri de persoane. Verificările continuă, pentru identificarea persoanei apelante şi luarea măsurilor legale care se impun.”, a transmis IPJ Argeş, referitor la această situaţie. E.M.