Centrul Câmpulungului a fost, la începutul acestei luni, scena unui nou tărăboi de pomină, iscat de două familii de romi din acelaşi clan, Boceanu, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Disputa a început mai întâi în mediul online, pe un site de socializare, cu ameninţări, după care protagoniştii şi-au umflat muşchii şi au ieşit în stradă pentru a arăta care-i jupânul. Scandalagiii au ajuns până în Piaţa Primăriei, însă confruntarea lor a fost înăbuşită de poliţişti în fază incipientă. Oamenii legii urmăriseră toată povestea pe Facebook şi s-au autosesizat, aşteptându-se ca lucrurile să capete o altă turnură. Astfel, la primele semne de violenţă ale celor implicaţi în acest incident, au intervenit cu promptitudine şi au calmat spiritele.
Cercetaţi sub control judiciar sub coordonarea procurorului Lobodan
Se pare că totul ar fi pornit de la zonele de influenţă din oraş, fiecare familie revendicând supremaţia asupra unor teritorii „cu vad”, cum ar fi Piaţa Centrală. Trei dintre protagonişti, Nicolae A. (70 ani), Ghiocel I. (39 ani) şi Ionel Vasile B. (45 de ani), cu numele de scenă „Toler”, „Jangoi” şi „Cercel”, toţi recidivişti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, (doi dintre ei, pe 16 decembrie, iar celălalt, pe 17 decembrie), însă niciunul nu a ajuns în arest, fiind cercetaţi în continuare sub control judiciar. Cine cu cine se ceartă? Indivizii din Tabaci, care locuiesc pe strada Petre Ţuţea, în imediata vecinătate a Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, o şleahtă de răufăcători căreia i s-a dus buhul, cu alţi nelegiuiţi care-şi au domiciliul pe Bulevardul Ion Mihalache, în apropierea Liceului Teoretic „Dan Barbilian”.
„În ziua de 17 decembrie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice şi au reţinut un bărbat de 45 de ani, din Câmpulung. Din cercetări s-a stabilit că acesta, împreună cu alte rude, ar fi proferat ameninţări în public, transmise şi prin intermediul unei reţele de socializare, pe fondul unui litigiu anterior. În ziua de 17 decembrie, în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi (n.r. 18 decembrie), să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. În acelaşi dosar sunt cercetate, sub măsura preventivă a controlului judiciar, mai multe persoane, poliţiştii câmpulungeni dispunând anterior măsura reţinerii pentru 24 de ore şi faţă de un bărbat de 39 de ani, reţinut la data de 16 decembrie, respectiv faţă de un bărbat de 70 de ani din Câmpulung, reţinut la data de 9 decembrie 2020”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş. Cercetările sunt efectuate în continuare sub coordonarea procurorului Remus Lobodan din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Clanurile de ţigani au prosperat după 1990 cu ajutorul autorităţilor
În timp ce majoritatea oamenilor se zbat să supravieţuiască într-un oraş cenuşiu, lipsit de perspectivă, clanurile de romi au prosperat şi n-au nicio teamă că lucrurile vor evolua în defavoarea lor. Nimeni nu le-a deranjat vreodată, cu mici excepţii, frecţii la picior de lemn, din activităţile lor ilegale, aducătoare de venituri colosale, la fel cum nimeni nu le-a întrebat, ulterior, de unde au avut bani pentru vile impunătoare, pensiuni şi maşini luxoase. Fără să se spetească cu munca (câţi dintre aceştia aţi văzut, oare, muncind cu adevărat?!), furând, tâlhărind, înşelând, bişniţărind, romii au prins cheag şi, după 1990, unii plecând din case de chirpici, au început să înflorească, beneficiind de libertăţile pe care le oferă această democraţie, prost înţeleasă de unii, la adăpostul căreia se fac multe fărădelegi. Aşa se face că, la începutul anilor ’90, romii cu bani, beneficiind şi de sprijinul administraţiei locale, au ajuns să-şi ridice case somptuoase în buricul târgului.
Pe vremea primarului Oancea, a fost sacrificat chiar şi un parc, lângă Liceul „Dan Barbilian”, pentru ca o familie înstărită de romi să-şi poată ridica ditamai căsoaia. Acolo unde mascaţii au găsit, la finele lui 2013, o armă de foc deţinută ilegal, ca să nu mai vorbim de faptul că imobilul era (de când oare?) branşat ilegal la reţeaua de electricitate! Părculeţul din apropierea Liceului „Dan Barbilian”, spaţiul verde de lângă podul din Tabaci, peste drum de Colegiul „Dinicu Golescu”, terenul de lângă „OZN”, cel situat în preajma spitalului TBC şi, mai nou, fostul părculeţ din apropierea Policlinicii Pargasat sunt zonele publice strategice unde romii şi-au ridicat căsoaie după bunul lor plac, sfidând legea şi fiind acoperiţi de funcţionari din Primărie. Alex BARBU