Deşi au avut cinci participanţi (Alin Spelbuş, Alex Manole, Florin Spelbuş, Iulian Chiriţa şi Bogdan Badea) cele două echipe din Câmpulung, Voinţa şi TT Pristavu, înscrise în competiţiile naţionale de tenis de masă, n-au dat niciun medaliat la Cupa României, competiţie care a avut loc, joi, 17 decembrie, în sala Clubului Şcolar Sportiv Buzău. Bogdan Badea a ieşit din competiţie în „16-imi”, Alex Manole şi Alin Spelbuş în „optimi”, iar Iulian Chiriţa şi Florin Spelbuş în „sferturi”. La „Top 16” a fost, însă, şi un medaliat de la Câmpulung. Vorbim despre Alin Spelbuş, care s-a clasat pe locul trei în această competiţie, alături de Lucian Munteanu (CS Mioveni). „Topul” a fost câştigat, ca şi „Cupa României” de Alexandru Cazacu, jucător legitimat la CS Mioveni. Florin Spelbuş a ieşit din concurs în „16-imi”, învins fiind de Alexandru Cazacu, Alex Manole a pierdut în „optimi” în faţa lui Paul Mladin (locul doi în competiţie), iar Alin Spelbuş a pierdut, ca şi fratele său, în sferturi, în faţa lui Alexandru Cazacu.
Alex BARBU