-4.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Iulian Chiriţa, vicecampion naţional de tineret şi medalie de bronz la Cupa României, la tenis de masă

Sportivul legitimat la CS Voinţa Câmpulung a pierdut finala de la Campionatul Naţional chiar în faţa fratelui său mai mare, Cristian, fost jucător la CS TT Pristavu, legitimat în această toamnă la CSA Steaua Bucureşti

Sala Clubului Sportiv Şcolar Buzău a găzduit marţi, 15 decembrie, Campionatul Naţional individual de tineret la tenis de masă, competiţie în care au fost angrenaţi şi trei sportivi legitimaţi la CS Voinţa Câmpulung: Iulian Chiriţa, Florin Spelbuş şi Bogdan Badea.                       

Singurul care a reuşit să urce pe podiumul de premiere, deşi este încă junior II, a fost Iulian Chiriţa, un jucător extrem de talentat şi ambiţios care, cu siguranţă, va avea un cuvânt de spus în următorii ani în tenisul de masă românesc şi internaţional, având deja, la vârsta de 14 ani, un palmares impresionant. Iulian Chiriţa a avut un parcurs excelent care l-a propulsat în finală, unde a fost învins, cu scorul de 2-3, după un meci spectaculos, de fratele său mai mare, Cristian, fost component al echipei CS TT Pristavu Câmpulung, transferat în această toamnă la CSA Steaua Bucureşti. Până la ultimul act, jucătorul de la CS Voinţa Câmpulung a trecut pe rând de Dragoş Bujor (3-0), Andrei Tomică (3-1) şi Darius Movileanu (3-2).

Iulian Chiriţa şi-a luat astfel revanşa în faţa fostului său coechipier de la Câmpulung, Darius Movileanu, după ce acesta îl învinse de două ori, tot în această lună, la Campionatul Naţional individual de cadeţi şi în competiţia celor mai buni 16 sportivi (TOP 16 ).  Podiumul de premiere a fost completat de Rareş Şipoş (CSM Buzău), principalul favorit la câştigarea titlului naţional, învins însă în semifinale de Cristian Chiriţa, cu 3-2, şi Darius Movileanu (CSA Steaua Bucureşti).

Darius Movileanu s-a impus în Cupa României

Pe 16 decembrie, tot la Buzău, aceeaşi protagonişti de la Campionatul Naţional s-au luptat pentru o medalie şi în Cupa României. Iulian Chiriţa a trecut în optimi de finală, scor 3-1, de Dragoş Bujor, în sferturi de finală l-a învins cu 3-0 pe Andrei Tomică, însă, în semifinale s-a întors roata şi a trebuit să se recunoască învins, scor 0-3, în faţa lui Darius Movileanu, cel care avea să se impună şi în finală, cu 3-1, în faţa lui Eduard Ionescu, jucător care l-a bătut în penultimul act, tot cu 3-1, pe Cristian Chiriţa. Aşadar, medalie de bronz pentru jucătorul de la CS Voinţa Câmpulung, care, după finala de la Campionatul Naţional cu fratele său, a împărţit acum cu acesta treapta a treia a podiumului de premiere. Ieri, în aceeaşi locaţie din Buzău, a fost rândul seniorilor să se înfrunte în Cupa României, iar astăzi se va stabili ierarhia primilor 16 jucători. La aceste competiţii, municipiul Câmpulung a fost reprezentat de patru sportivi: Alin Spelbuş, Alex Manole, Iulian Chiriţa, Florin Spelbuş şi Bogdan Badea. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!