20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

Din sezonul următor, Câmpulungul, fără echipă de volei feminin la nivel de junioare

 

=În ultima partidă din campionat, CS Muscel a fost înfrântă de ultima clasată

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Muscel, care activează în campionatul naţional rezervat junioarelor, a pierdut, 2-3, întâlnirea de la Ploieşti, cu ultima clasată în serie, CSM. Aceasta a fost ultima prezenţa a voleiului muscelean la nivel de junioare, din sezonul viitor, Câmpulungul va avea echipă doar în campionatul naţional de minivolei.

CS Muscel a pierdut şi ultimul joc din acest sezon competiţional. Elevele profesorului Adrian Mihăilă au înclinat steagul în faţa ultimei clasate în serie, CSM Ploieşti, şi spune adio campionatului naţional de junioare, cu o înfrângere la limită, 2-3. CS Muscel, care din sezonul viitor nu va mai evolua la nivelul junioarelor, a început în forţă partida cu prahovencele şi şi-au adjudecat primul set cu scorul de 25-20. În actul secund, CS Muscel a pierdut la mare luptă, 24-26, după ce, la un moment dat, au avut un avans de 5 puncte, pentru ca, în setul trei, să treacă din nou în avantaj, 25-18. 

Din păcate, au urmat două seturi în care muscelencele au ratat din toate poziţiile, iar la fileu nu au fost inspirate şi, astfel, CSM Ploieşti şi-a trecut în cont o victorie nesperată, mai ales că, înaintea jocului, echipa gazdă era cotată cu şansa a doua la victorie. Pentru Clubul Sportiv Muscel, partida de la Ploieşti a fost ultima în care a evoluat la nivelul de junioare. Schimbul de generaţii, coroborat cu lipsa de jucătoare, dornice să facă performanţă în volei, şi-a spus cuvântul. Din sezonul viitor, Câmpulungul nu va mai fi reprezentat în voleiul feminin la nivelul de junioare şi cadeţi, ci numai la nivelul de minivolei. Acest sezon a fost cel mai slab al echipei de volei feminin din Câmpulung, muscelencele terminând pe penultima poziţie în clasamentul seriei D. Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!