3.5 C
Campulung Muscel
23/02/2024

Centrul de vaccinare anti-COVID pentru populaţie va fi amenajat în spatele Policlinicii

Au început pregătirile pentru o viitoare campanie de vaccinare anti-COVID, inclusiv la Câmpulung. Aşa cum a declarat prefectul Emanuel Soare, la nivelul Argeşului, se vor amenaja, în prima fază, 22 de centre de vaccinare, dintre care două în Câmpulung. În municipiu, unul va funcţiona în Spitalul Municipal, destinat cadrelor medicale, iar celălalt la Policlinică, pentru celelalte persoane.

După ce Prefectura a solicitat primăriilor din judeţ să pună la dispoziţie incinte corespunzătoare, la Câmpulung s-a stabilit amenajarea unui centru nou, format din containere, care să respecte normele sanitare impuse, în parcarea din spatele Policlinicii. Un centru de vaccinare ar trebui să aibă o zonă de primire, o zonă de discuţie cu medicul, alta de vaccinare propriu-zică şi una de aşteptare după vaccinare.

Aşa cum ne-a declarat dr. Andrei Aron, consilierul pe probleme de sănătate al primarul Elena Lasconi, la Policlinică s-au demarat lucrările, în prima fază fiind amenajat locul unde vor fi amplasate cele opt containere, care vor alcătui centru de vaccinare anti-COVID, urmând că acestea să fie aduse imediat cum vor fi aprobate fondurile necesare unui astfel de proiect şi vor fi comunicat cadrul legal pentru construirea în sine. După ce s-au analizat mai multe locaţii se pare că parcarea din spatele Policlinicii a fost soluţia care va genera costuri destul de mici, iar modulul poate fi pregătit rapid pentru un astfel de centru.

„Acum două săptămâni am fost solicitaţi să identificăm două spaţii pentru crearea a două centre de vaccinare. Unul era dedicat pentru personalul medical şi celălalt pentru populaţie. Termenele au fost destul de scurte pentru a identifica aceste spaţii şi, împreună cu doamna primar, am hotărât ca centrul de vaccinare pentru populaţie să fie amenajat într-o clădire modulară compusă din opt containere, care vor fi amenajate şi poziţionate la Policlinică, în spate. Ne-a fost bună ca poziţie şi pentru populaţie ca să poată accesa mai uşor locul unde este. Este ok şi ca infrastructură şi utilităţi şi absolut tot ceea ce este necesar să avem ca dotare în centrul de vaccinare. Centrul de vaccinare pentru personalul medical al Spitalului Municipal este poziţionat în cadrul unităţii. În urma ultimei adrese pe care am primit-o de la DSP, Spitalul TBC, Centrul NephroCare şi toate cabinetele medicale din Câmpulung sunt arondate Spitalului Judeţean, practic, pentru vaccinarea personalului medical din restul instituţiilor din Câmpulung vor trebui să se deplaseze probabil la Piteşti. Spitalul Municipal va asigura vaccinarea strict persoanelor care sunt arondate Spitalului Municipal, respectiv angajaţilor spitalului. La Policlinică o să urmeze o construcţie uşoară, care va fi probabil realizată în curând în funcţie de fondurile care se primesc pentru ea. S-au realizat schiţe, s-au realizat circuite, absolut tot ce este necesar pentru o eventuală avizare din partea DSP. În momentul de faţă nu s-au făcut lucrări foarte complexe, s-a făcut doar o amenajare a terenului în aşa fel în cât să se poată monta acele dale speciale pe care vor sta containerele. Ele sunt identificare, sunt pregătite, se aşteaptă pur şi simplu momentul când se fac toate formele legale şi, evident, până se găsesc fonduri pentru construcţia lor.”, ne-a spus Andrei Aron, consilierul primarului Elena Lasconi. E.M.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!