8 C
Campulung Muscel
25/10/2021

Pentru început, în Argeş vor fi amenajate 22 de centre de vaccinare anti-COVID

 Anglia a început campania de vaccinare anti-COVID, dar şi în ţara noastră se fac pregătiri pentru o viitoare campanie, inclusiv în Argeş. Aşa cum a declarat prefectul Emanuel Soare, la nivelul Argeşului, se vor amenaja, în prima fază, 22 de centre de vaccinare. Un centru va fi amenajat cu o zonă de primire, o zonă de discuţie cu medicul, încă una de vaccinare propriu-zisă şi una de aşteptare după vaccinare, după cum s-a arătat la primul centru pilot organizat în Bucureşti.

Aşa cum a transmis prefectul, primul grup ţintă este cel al persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, care vor fi vaccinate în cele 22 de centre, propuse iniţial. Acestea vor fi deservite în principal de medicii de familie şi vor avea în medie 10 membrii, două persoane pentru înregistrarea pacienţilor, doi medici şi şase asistenţi, cu un program de 12 ore pe zi, timp de 20 de zile pe lună.  Asta în prima fază, deoarece la o lună este nevoie de administrarea unei a doua doze. Pacienţii vor veni în funcţie de programare, care se va face inclusiv on line. Vaccinul se stochează în anumite condiţii şi dozele sunt cuplate câte cinci sau zece, deci trebuie să fie cel puţin cinci oameni în centru la momentul folosirii dozelor, ca toate să poată fi folosite concomitent, să nu se irosească. Ţinta unui centru de vaccinare este de 5.000 de persoane pe lună, adică 24 de persoane pe oră. Dar astfel de centre de vaccinare vor fi amenajate şi în spitalele judeţene şi municipale, destinate personalului medical. După „epuizarea” grupurilor vulnerabile, se va trece la vaccinarea populaţiei generale, prin intermediul medicilor de familie. Din statistici s-a stabilit că în Argeş sunt 156.351 de persoane peste 60 de ani.

Scopul campaniilor este de a vaccina în timp scurt cât mai multe persoane. Prefectura a solicitat primăriilor din judeţ să pună la dispoziţie incinte adecvate, spaţii cât mai mari, de genul sălilor de sport sau căminelor culturale, până în prezent doar trei nu identificaseră astfel de locuri.

În prima fază, la Piteşti vor fi nouă centre, câte două la Câmpulung şi Curtea de Argeş şi câte unul în Costeşti, Mioveni, Topoloveni, Ştefăneşti, Bascov, Bradu, Buzoieşti, Călineşti şi Leordeni. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!