Nimeni nu s-a gândit că poliţiştii locali sunt şi ei „organe”, cu funcţii şi responsabilităţi, la un nivel redus, ce-i drept, şi au nevoie de maşini noi ca să-şi ducă la îndeplinire misiunile extrem de „solicitante”, care-i duc la epuizare şi la „nani” chiar în timpul acţiunilor. A dotat MAI cu autospeciale noi, „Made in Mioveni”, cu brizbrizuri nemţeşti, galben-albastre, numai pe cei de la „Naţională”, lăsându-i pe bieţii „comunitari” să se descurce cu vechile autospeciale, care, până de curând, le dădeau de furcă şi poliţiştilor adevăraţi.
Miercuri a păţit-o rău un fost gardian public, chiar în zona Pieţei Centrale, acolo unde, se ştie, mult se chefuia, la o cârciumă din zonă, înainte ca păcătoasa de pandemie să le strice năravurile. Acu’, nu ştim dacă tocmai el chefuia, dar e certă informaţia că „un local” îşi adăpa caii-putere, ai săi, nu ai maşinii, la o dugheană de-acolo. Bietul care a-ncurcat-o miercuri, trădat de maşină, a încercat tot felul de manevre, „împins”, „curentat”, intrând chiar pe contrasens, dar autospeciala, cum moţat se spune, n-a vrut în ruptul capului să cârâie.
Am pozat şi noi incidentul, sperând că, dacă publicăm imaginile, vor vedea şi mai-marii poliţiştilor locali şi-i vor ajuta cu ceva. Dar şoferul ghinionist nici măcar nu ne-a mulţumit, ci a luat-o ca o adversitate. „De ce mă pozezi, că sunt frumos?!”, a fost reacţia nervoasă comunitarului. Noi îi răspunde că da, poate acesta a fost şi motivul pentru care maşina a protestat şi nu a vrut să fie urnită din loc, ca să-i admire frumuseţea. Adrian TĂNASE