02/07/2026

Locuitorii din Mioveni pot transmite sesizările prin trei metode

Locuitorii din Mioveni pot face sesizări şi solicita intervenţia Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni prin trei metode. Una, telefonic, la dispeceratul Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, în ceea ce priveşte buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate, salubritate, ecarisaj, iluminat public. Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. A doua, prin intermediul Serviciului Relaţii Clienţi, care are trei adrese de email, pentru orice sesizare, reclamaţie sau solicitare de informaţii. O altă variantă de a sesiza diferite probleme din oraş este Mioveni City App. Aplicaţia care oferă posibilitatea de a raporta uşor şi eficient problemele oraşului către autorităţile locale. Folosind modulul de „Raportări incidente” orice cetăţean din Mioveni poate semnala în mod direct Primăriei, implicit Servicii Edilitare, probleme ce ţin de domeniul public, trafic, transport în comun şi multe altele. Aplicaţia este disponibilă gratuit pe iOS şi Android.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!