02/07/2026

Acoperişul unei case din Godeni, distrus în urma unui incendiu

Pompierii câmpulungeni au fost solicitaţi, duminică după-amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Godeni. Incendiul s-a manifestat la acoperişul unei case şi a fost lichidat înainte ca flăcările să se extindă în toată locuinţa şi să facă prăpăd.

Alarma s-a dat în jurul orei 17.30, atunci când o femeie a văzut casa vecinilor săi, doi soţi trecuţi de 60 de ani, învăluită într-o perdea densă de fum, din care ieșeau limbi ameninţătoare de foc. La faţa locului au fost direcţionate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung. Intervenţia a durat aproximativ o oră şi jumătate, flăcările distrugând doar acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 70 de metri pătraţi. Cei doi soţi au suferit un atac de panică şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, fără să fie necesar transportul acestora la spital. Potrivit pompierilor, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui aparat de încălzit, care a provocat un scurtcircuit la nişă, iar ulterior flăcările s-au propagat la acoperişul locuinţei. Alex Barbu

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!