Cum sunt împărţiţi muscelenii în comisiile CJ
Cu o zi înainte de anunţul preşedintelui Ion Mânzână, referitor la confirmarea infectării sale cu COVID-19, făcut pe 3 noiembrie, acesta a participat la cele două şedinţe extraordinare ale Consiliului Judeţean, ţinute una după alta. Iniţial, şedinţa extraordinară de luni, 2 noiembrie, fusese convocată pentru ora 12.00, în sala mare a Consiliului Judeţean. Ordinea de zi cuprindea trei puncte: 1.Depunerea jurământului de către supleanţii aflaţi pe listele electorale la alegerile locale din 27 septembrie 2020; 2.Aprobarea numărului şi titularilor comisiilor de specialitate ale CJ Argeş; 3.Aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale CJ Argeş. Dispoziţia lui Ion Mânzână, care convoca întâlnirea aleşilor judeţeni la ora şi locul obişnuit de desfăşurare a dezbaterilor, a suferit o modificare generată de cererea liberalului Valentin Ion Deaconescu. Şi anume dialogul urma să aibă loc nu numai în sala Consiliului Judeţean, cât şi on-line, de la aceeaşi oră.
O oră mai târziu, la 13.00, s-a ţinut a doua şedinţă extraordinară a zilei de luni, pentru alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Marius Nicolaescu şi Adrian Bughiu îşi păstrează poziţia de secunzi deţinută în mandatul trecut. Şi în cazul acestei întruniri, pentru care se cerea prezenţa fizică a aleşilor în sala mare, s-a acceptat transmiterea ei on-line, întrucât unul dintre membrii Consiliului Judeţean se afla în izolare. Consilierul judeţean PNL Valentin Deaconescu a informat despre situaţia sa Secretariatul General al Judeţului Argeş şi, astfel, pentru a participa la şedinţă de acasă, i s-a permis prezenţa on-line la cele două şedinţe.
♦Niciun muscelean la Buget
În ceea ce priveşte desemnarea aleşilor judeţeni în structurile de lucru complementare activităţii deliberative, materialul pregătit pentru dezbaterea de la începutul săptămânii prevedea că: „Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, avându-se în vedere, de regulă, opţiunea acestora, pregătirea lor profesională şi domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. În funcţie de numărul membrilor Consiliului, un consilier face parte din cel puţin o comisie şi din cel mult trei comisii, dintre care una este comisia de bază. După nominalizarea persoanelor şi aprobarea prin hotărâre a componenţei, fiecare comisie îşi alege prin vot deschis un preşedinte şi un secretar.”, este procedura punctată succint de referatul care susţine proiectul de hotărâre.
Cu excepţia Comisiei de Buget, aleşii cu origini muscelene fac parte din structurile de lucru ale Consiliului Judeţean, fiind distribuiţi, aşa cum spune documentaţia de şedinţă, şi după pregătirea profesională. De pildă, interpretul de muzică populară Liviu Iana, de loc din Mihăeşti, şi pictorul câmpulungean Emilian David au fost incluşi în Comisia de Cultură. Bogdan David, inginer de profesie şi director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea, a fost cooptat într-o comisie care are în obiectul de lucru, printre altele, sănătatea şi protecţia mediului. Muscelean de prin Poienarii de Muscel, Manuel Tică, tot inginer şi el, în domeniul autovehiculelor rutiere, va analiza la comisie tot ce ţine de urbanismul judeţului. Inginerul silvic Marius Nicolaescu, de fel din Stâlpeni, face parte din Comisia Juridică, unde o are colegă pe şefa Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Argeş, Diana Eftene, absolvenţă de Ştiinţe Politice şi de Drept. Veterana politicienilor din zona noastră, economista Maria Cotenescu, o obişnuită a Comisiilor de Buget, pe vremea când era consilier local la Câmpulung, are un cuvânt de spus, la judeţ, într-o comisie cu greutate: fonduri europene, investiţii, IMM-uri şi turism.
Iată în continuare cum arată distribuţia aleşilor în cele şase comisii:
•Comisia buget finanțe, studii, prognoze, relații internaționale
1.Nicolae Tudose (PSD), președinte
2.Marius Pîrvu (PSD), secretar
3.Dumitru Adrian Bughiu (PSD)
4.Elena Cristina Popa (PSD)
5.Dan George Giuclea (PNL)
6.Bogdan Marius Ivan (PRO România)
7.Cosmin Ghiță (USR)
•Comisia de amenajare a teritoriului, urbanism, investiții
1.Dorel Marius Postelnicescu (PNL), președinte
2.Manuel Tică (PNL), secretar
3.Ion Istrate (PSD)
4.Steluța Marilena Ionescu (PSD)
5.Ștefan Adrian Cîrstea (USR)
•Comisia pentru sănătate, protecție – socială și protecția mediului
1.Viorel Valentin Enache (PSD), președinte
2.Marius Nicolae Manole (PSD), secretar
3.Aurel Iacșa (PSD)
4.Angelin Bogdan David (PNL)
5.Ion Ilie (PNL)
•Comisia pentru cultură, educație, tineret și sport
1.Dorin Mihai Bărbuceanu (PNL), președinte
2.Ion Iana (PNL), secretar
3.Liliana Turturoiu (PSD)
4.Emilian David (PNL)
5.Alexandru Mihai Ștefan (USR)
•Comisia juridică administrație publică
1.Vasile Negoescu (PSD), președinte
2.Elena Diana Eftene (PSD), secretar
3.Florinel Marius Nicolaescu (PSD)
4.Viorel Cătălin Mîndroc (PSD)
5.Dumitru Grecu (PRO România)
6.Ionuț Narcis Sofianu (PNL)
7.Marius Florentin Popa (PNL)
•Comisia pentru atragerea fondurilor europene, investiții, IMM-uri, turism
1.Maria Cotenescu (PSD), președinte
2.Tatiana Nicoleta Nicolescu (PSD), secretar
3.Olavi Eleodor Nițescu (PSD)
4.Ion Valentin Deaconescu (PNL)
5.Cristian Zidaru (USR)