02/07/2026

Deşi copiii învaţă mai mult de acasă, Parghel cere peste 40.000 de măşti, pentru două luni

Chiar dacă prima şedinţă de lucru, cu proiecte de hotărâri decurgând din activitatea Executivului, s-a vrut extraordinară – şi asta din cauza timpului extrem de scurt în care a fost pregătită -, în realitate, ordinea de zi a fost a unei dezbateri ordinare în regulă. Noii aleşi au luat contact din prima cu practica executivilor de a aduce corecturi bugetului local, de data aceasta, justificate de nevoi ale şcolilor şi spitalelor, de economii înregistrate de câteva investiţii ale Primăriei şi de includerea în buget a valorii proiectului european de modernizare a iluminatului public. Dintre toate, discuţii s-au iscat pe marginea cantităţii de măşti cerute de directorii instituţiilor de învăţământ, fără a afecta, însă, votul „pentru”.              

200.000 de lei pentru măşti şi dezinfectanţii necesari şcolilor până la sfârşitul anului    

O sumă importantă suportată de bugetul local, la rectificarea de săptămâna trecută, se cifrează la 200.000 lei, bani destinaţi achiziţionării de măşti de protecţie pentru cei 6.662 de elevi şi dezinfectanţi pentru şcoli. Valoarea a stârnit controverse mutate din Comisia de Buget în plenul dezbaterii, întrucât finanţatorilor li s-au părut exagerate – chiar dacă au ocolit cuvântul la şedinţă – pretenţiile unora dintre directori. De pildă, Petre Parghel, directorul Colegiului „Dinicu Golescu”, a cerut un necesar până la finele lui 2020 de peste 40.000 de măşti, asta deşi avaria la sistemul de încălzire al şcolii a impus ca orele să fie ţinute on-line. Şi nici înainte de defecţiune liceul nu servea şcoala la şcoală. Întrucât, din zece zile, doar două elevul trebuia să fie prezent în clasă. Restul, acasă, în faţa laptopului, tabletei ori telefonului. 

Cel mai probabil, managerii instituţiilor de învăţământ nu s-au sfiit să ceară, ştiind că există posibilitatea recuperării cheltuielilor întreprinse de Primărie pentru dotarea cabinetelor medicale din şcoli. Cheltuieli cauzate de COVID-19, bineînţeles. Dar chiar în condiţiile în care UE suportă nota de plată a şcolilor, cumpărăturile trebuie făcute şi achitate de Primărie, luând de bune necesarele înaintate de directori. 

La nivelul Consiliului s-au lansat sugestii de consumare a materialelor cumpărate din bani publici. Una dintre acestea a fost ca solicitanţilor să nu le fie asigurate stocurile în integralitatea cantităţii cerute, ci etapizat. După alte calcule bazate pe cât timp petrec şcolarii câmpulungeni în clase, şi jumătate din suma propusă ar fi prea mult! Şi asta pentru că 100.000 lei ar fi arhisuficienţi pentru a acoperi necesarul de măşti, în condiţiile în care cei peste 6.000 de elevi ar fi zilnic la ore. Or, la Câmpulung, unde se învaţă o săptămână da, o săptămână ba – sistemul adoptat de o parte dintre unităţile locale -, se reduce de la sine cantitatea estimată pentru un orar „full-time”. Alte socoteli ale aleşilor prevăd o compensare între numărul de măşti neconsumate prin neparticiparea copiilor la cursurile ţinute la şcoală şi necesarul la clasele mici sau la „Step by step”, unde copiii primesc mai multe măşti zilnic. 

În final, aleşii au fost lămuriţi că raportul directoarei economice Violeta Iarca omite dezinfectanţii. Pentru ca aleşii să fie împăcaţi că dau un vot corect, s-au pus de acord ca beneficiarilor să li se predea materialele de protecţie pe măsura consumului. Şi ca achiziţia să se facă nu pentru întreaga cantitate rezultată din cererile conducerilor şcolilor, deşi, într-un final, tot acolo se ajunge. Indiferent că se vor face comenzi prin SICAP de mai multe ori pe lună, în speranţa că se vor înregistra economii pe măsura scăderii nevoii de măşti. O economie care este de dorit să se întâmple ţinând cont că, pe lângă propunerea de care Liviu Ţâroiu a râs în mandatul trecut – de a dota şcolile cu lămpi UV, pentru dezinfecţia aerului în spaţii închise -, au apărut sugestii noi pentru Executiv: camere video performante, care să le înlocuiască pe cele web, pentru mutarea învăţământului în virtual. Însăşi primăriţa Elena Lasconi vorbeşte despre nevoia de laptopuri pentru profesori, pe care este greu de crezut că bugetul Câmpulungului şi le va permite, fie şi de la anul, când se vor face alte socoteli.

În apărarea colegilor directori suspectaţi că cer… ca să fie, viceprimarul Nicolae Zaharia a simţit nevoia să încheie subiectul măştilor şi dezinfectanţilor de 200.000 lei într-o notă de corectitudine a solicitărilor. „Eu cred că toate solicitările pe care le-au făcut directorii sunt responsabile. În momentul acesta, sunt şcoli care nu mai au măşti, unele au din rezervă. Directorii de şcoli sunt oameni responsabili şi, atunci când împart măştile, le împart aşa cum trebuie, adică le dau diriginţii pentru o lună, cine vine o săptămână, cine nu vine. Adică un elev primeşte, spre exemplu, pentru 10 zile, 5 măşti, nu primeşte 10 măşti. Sunt calcule bine făcute de către directori, iar ei ştiu cum să le drămuiască. Nu cred că au umflat acele cifre şi eu cred că este bine să facem achiziţia aceasta.”, a încheiat vicele Zaharia. 

Achiziţie care se va face în ciuda comentariilor din Consiliu, care nu ne lasă să uităm vechea meteahnă a aleşilor de a contesta, de a suspecta, de a riposta, dar de a vota favorabil. Magda BĂNCESCU

 

Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”

Mască de protecţie: 56.650 bucăţi 

Dezinfectant de mâini: 300 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 1.000 litri

 

Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”

Mască de protecţie: 41.850 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 450 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 100 litri

 

Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”

Mască de protecţie: 29.500 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 550 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 990 litri

 

Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”

Mască de protecţie: 29.500 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 180 litri

 

Colegiul Tehnic

Mască de protecţie: 25.000 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 100 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 200 litri

 

Liceul Teoretic „Dan Barbilian”

Mască de protecţie: 22.500 bucăţi 

Dezinfectant de mâini: 100 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 100 litri

 

Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”

Mască de protecţie: 1.940 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 300 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 450 litri

 

Liceul cu Program Sportiv

Mască de protecţie: 19.000 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 100 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 100 litri

Liceul Tehnologic Auto

Mască de protecţie: 17.500 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 40 litri

 

Şcoala Gimnazială „Sfântul Iacob”

Mască de protecţie: 10.000 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 50 litri

 

Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”

Mască de protecţie: 5.400 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 100 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 50 litri

 

Şcoala de Muzică

Mască de protecţie: 3.600 bucăţi 

Dezinfectant de mâini: 145 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 110 litri

 

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Marina”

Mască de protecţie: 3.200 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 50 litri

 

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae”

Mască de protecţie: 2.000 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 40 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 40 litri

 

Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”

Mască de protecţie: 1.500 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 20 litri

 

TOTAL

Măşti de protecţie: 286.600 bucăţi

Dezinfectant de mâini: 2.525 litri

Dezinfectant de suprafeţe: 3.140 litri

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!