20.2 C
Campulung Muscel
25/06/2024

Directorii de şcoli, fideli patronilor cărora le încredinţează lucrare după lucrare

În acest an, şcolile din Câmpulung nu şi-au mai permis investiţii ca altădată, planurile directorilor nefiind limitate neapărat de pandemie, căci lista de lucrări, cu alocările de fonduri de la Primărie, s-a stabilit în momentul aprobării bugetului local. Cel mai vizibil proiect este împrejmuirea Liceului Teoretic „Dan Barbilian”, demarat cu mare întârziere, din cauza interesului fostului primar de a nu ieşi bine contracandidatul său, director de şcoală. În acest articol vom puncta reparaţiile dispuse de manageri în pragul începerii anului de învăţământ şi în perioada de după, pe baza comenzilor lansate în SICAP. De unde tragem concluzia că între persoanele din conducerea şcolilor şi oamenii de afaceri, mari sau mici, din oraş există o prietenie atât de strânsă, încât contractele sunt câştigate cam de aceiaşi. Altfel spus, directorii, probabil, mulţumiţi de cum le tratează invitaţiile la lucrări afaceriştii aleşi, le rămân fideli la viitoarele contracte.                                    

     

♦Proaspătul consilier local PSD Ciprian Neculăescu a fost ocupat, în a doua jumătate a verii, nu numai cu acţiunile electorale întreprinse de partidul din care face parte, ci şi cu cele gospodăreşti în cadrul şcolii pe care a condus-o. N-au fost lucrări de anvergură, căci unităţile şcolare n-au mai beneficiat, în 2020, de finanţările de altădată, întrucât s-au „subţiat” sever, aproape de dispariţie, economiile municipiului, în timpul lui Liviu Ţâroiu. Dar pentru reparaţii minore s-au găsit fonduri, după cum o dovedesc achiziţiile de servicii contractate de Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu” în ultimele trei luni. Am remarcat că cel puţin doi directori de instituţii de învăţământ colaborează cu o firmă nou intrată pe „piaţa” lucrărilor cu statul, la Câmpulung, reprezentată pe portalul achiziţiilor publice de Nicuşor Oncioiu, conform adresei de e-mail de contact al furnizorului de prestaţii. 

Prima colaborare a managerului şcolii cu Housedor Construct SRL, în perioada premergătoare începutului anului de învăţământ 2020-2021, datează din 25 august, când firmei i s-a încredinţat direct un angajament de lucru constând în montare de parchet într-o sală de clasă. Lucrarea în valoare de 13.530,30 lei este rezumată astfel: „montat polistiren extrudat, cu grosime de 3 cm, pentru izolat – 60 mp; turnare şapă egalizare, de aproximativ 4 cm, în sala de clasă – 60 mp; montat folie anticondens şi parchet laminat, clasa trafic – 60 mp; montat plintă de margine şi colţuri pentru parchet laminat – 30 ml.

Următoarele trei comenzi lansate de conducerea instituţiei şcolare au urmărit punerea la punct a toaletelor. Pe 12 august, s-a încheiat o colaborare cu Gecon Termica 2002, din Câmpulung, pentru modificarea instalaţiei de apă rece şi caldă şi montare de lavoare în grupul sanitar fete – băieţi. Contravaloarea prestaţiilor: 4.888,72 lei pentru reparaţia instalaţiilor sanitare, urmate de amenajări interioare la băile elevilor, pe care directorul Neculăescu le-a continuat cu Housedor Construct SRL. Pe 27 august, acestei societăţi înregistrate cu sediul social pe strada Carpaţi, nr.41, i s-a atribuit direct execuţia unor lucrări de faianţare a grupurilor sanitare. Şi anume: îndreptat pereţi – 30 mp; amorsat pereţi – 30 mp; aplicat faianţă pe pereţi – 30 mp; rostuit şi aplicat chit de rosturi şi silicon pentru etanşare – 30 mp. Serviciile au fost taxate de prestator cu 4.462,50 lei.  

Aceeaşi sumă şi aceleaşi lucrări figurează a fi contractate şi pe 23 septembrie, executantul fiind acelaşi, Housedor Construct SRL. Altă îmbunătăţire produsă înaintea reluării cursurilor la fosta Şcoală nr.2 a constat în tâmplărie PVC cu placare – uşă interioară, la preţul de 3.712,80 lei. Lucrarea a fost pusă în practică, potrivit informaţiilor preluate din SICAP, de firma Cold Ravel SRL.  

 

♦Cu Housedor Construct SRL a lucrat, în această toamnă, un alt director recrutat de PSD, pentru a impulsiona, cu notorietatea sa, lista de aleşi propuşi pentru Consiliului Local. George Ghinescu, managerul Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”, a apelat la meseriaşii SRL-ului agreat înaintea altor colaboratori cu tradiţie din mediul privat ai şcolilor pentru montatul gresiei, pe o suprafaţă de 14 metri pătraţi. A fost o lucrare redusă, şi ca volum de muncă, şi ca preţ, factura emisă beneficiarului lucrării ridicându-se la 2.142 lei. 

♦Directorul Stelian Anastasie a programat în această toamnă o lucrare constând în refacerea hidroizolaţiei la garajul şi cantina Liceului Tehnologic Auto. Intervenţiile costă unitatea liceală 60.878 lei, la cât se cifrează oferta firmei câmpulungene GMC Coneco Trade SRL, selectate prin intermediul portalului destinat achiziţiilor publice. Serviciile agentului economic din strada Ion Giurculescu, nr.112B, au fost contractate pe 12 octombrie. În esenţă, ele constau în „decopertarea şi evacuarea hidroizolaţiilor existente, şape de egalizare, hidroizolaţii bistrat, tencuieli şi refacerea aticului, şorţuri tablă zincată, preluarea apelor pluviale.”

 

♦Între instituţiile de învăţământ beneficiare de fonduri de la bugetul Câmpulungului, graţie ultimelor rectificări ale „vistieriei” locale de către foştii aleşi, pe fondul alocării a 90.000 lei de la Guvern, s-a aflat şi Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”. Directoarea Steluţa Popescu a solicitat o sumă suplimentară celor alocate la început de an, când s-au aprobat investiţiile subordonaţilor Primăriei, pentru reabilitarea sălii de mese „Step by step”. Alocarea de la Primărie s-a ridicat la 24.000 lei. Atribuirea contractului constructorului care va pune în practică lucrarea s-a realizat la valoarea de 23.800 lei, rămânând un rest de 200 lei din cel mai recent ajutor primit de la Primărie de directoarea fostei Şcoli nr.3. Câştigătorul angajamentului de lucru este o firmă cu care Steluţa Popescu a mai lucrat şi cu alte ocazii, Elvamar Struktur SRL, a cărei ofertă a fost „aleasă” prin SICAP, pe 15 octombrie.

La Şcoala fostă nr.7, cea mai bogată agendă de achiziţii de lucrări şi materiale 

Tot despre loialitate a directorului şcolii faţă de constructor şi a constructorului faţă de directorul şcolii este vorba şi în cazul Şcolii Gimnaziale „Theodor Aman”. Aici, conducerea colaborează cu un partener statornic în persoana omului de afaceri Nicuşor Bănăţeanu, care, prin firma sa, N&G Agricola Ind Invest SRL, a obţinut mai multe lucrări. 

♦Până la lucrări s-au cumpărat materiale de construcţii. Furnizorul este acelaşi la majoritatea comenzilor lansate de managerii unităţii prin SICAP, Pel-Ind Family, de la care s-au procurat materiale de construcţii, în mai multe tranşe, în perioada premergătoare începerii şcolii. Pe 11 august, de pildă, s-au achiziţionat două pachete de materiale de construcţii, primul, în valoare de 8.550,32 lei, al doilea, de 498 lei. Primul a fost mai scump, deoarece a inclus şi operaţiunea de demolare a unor pereţi, conform anunţului din SICAP. Şi tot pe 11 august, de la aceeaşi firmă, s-a cumpărat al treilea pachet de materiale de construcţii, la preţul de 586,34 lei. 

♦Seria de achiziţii a continuat, pe 12 august, cu lucrarea de reabilitare a grupului sanitar, pe care a obţinut-o, fără emoţii, firma N&G Agricola Ind Invest SRL, la preţul de 10.986,08 lei. Iată ce a presupus contractul: 1.lucrări de instalaţii electrice la grupul sanitar (demontarea aparaturii existente, montajul conductorului electric, montajul aparatelor electrice, montajul dozelor, etc.) – 2.046,80 lei; lucrări de montaj al pereţilor şi tavanelor de rigips, 26 metri pătraţi x 47,60 lei/mp = 1.237,60 lei; lucrări de tencuieli ale pereţilor, 45 metri pătraţi x 53,55 lei/mp = 2409,75 lei; şapă autonivelantă, 21 metri pătraţi x 127,33 lei/mp = 2.673,93 lei; lucrări de gletuire a pereţilor şi tavanelor, 22 metri pătraţi x 119 lei/mp = 2.618 lei.  

♦Tot N&G Agricola Ind Invest SRL s-a ocupat de transformarea toaletei fetelor în sală de curs, manopera ridicându-se la 15.830,57 lei. Intervenţiile şi preţurile asupra cărora părţile s-au pus de acord arată astfel: 

1.Şapă autonivelantă (29 metri pătraţi x 127,33 lei/mp = 3.692,57 lei); 

2.Lucrări de tencuieli ale pereţilor (60 metri pătraţi x 53,55 lei/mp = 3.213 lei);

3.Lucrări de montaj ale pereţilor şi tavanelor din rigips (32 metri pătraţi x 47,60 lei/mp = 1.523,20 lei); 

4.Lucrări de gletuire a pereţilor şi tavanelor (30 metri pătraţi x 119 lei/mp = 3.570 lei); 

5.Lucrări de instalaţii electrice birou (1.761,20 lei);

6.Lucrări de montare a parchetului laminat (29 metri pătraţi x 23,80 lei/mp = 690,20 lei);

7.Lucrări de montaj al lambriului PVC (58 metri pătraţi x 23,80 lei/mp = 1.380,40 lei).

♦Sub denumirea achiziţiei „Amenajare toaletă în incinta Şcolii Gimnaziale „Theodor Aman”, s-au achiziţionat mai multe pachete de materiale şi dotări necesare de la vânzătorul Pel-Ind Family. Toate efectuate pe 11 septembrie, prin intermediul a patru comenzi, urmate de tot atâtea contracte cu următoarele valori: 8.645,89 lei, 1.788,97 lei, 442,68 lei şi al patrulea pachet de materiale de construcţii, de 595,59 lei. 

♦Al treilea contract câştigat de N&G Agricola Ind Invest SRL la şcoala din Vişoi, înainte de reluarea orelor de curs, a avut ca obiect amenajarea unei toalete în incinta unităţii. Mai precis, lucrări de montaj al obiectelor sanitare cumpărate de la Pel-Ind Family, plus alte intervenţii taxate astfel: 

-lucrări de montare a corpurilor de iluminat şi uscătoare de mâini (5 bucăţi x 119 lei/bucată = 595 lei); 

-lucrări de montare a obiectelor sanitare – montajul vaselor de WC şi ansamblu la înălţime, lavoare cu baterie cu celulă fotoelectrică Bioler (7 bucăţi x 416,50 lei/bucată = 2.915,50 lei);  

-instalaţie sanitară – montajul conductelor, fitingurilor de scurgere şi alimentare cu apă (2.975 lei); 

-montajul pereţilor din gips carton (10 metri pătraţi x 47,60 lei/mp = 476 lei); 

Totalul achiziţiei de servicii întreprinse pe 12 octombrie se ridică la 6.961,50 lei.

♦Încheiem prezentarea îmbunătăţirii condiţiilor igienico-sanitare în şcoală cu o lucrare încredinţată tot SRL-ului lui Nicuşor Bănăţeanu tot pe 12 octombrie, ca şi precedenta. Cea mai recentă înţelegere a conducerii şcolii cu omul de afaceri priveşte transformarea sălii de festivităţi în sală de clasă (clasa a III-a Chivereanu). Munca firmei lui Bănăţeanu constă în spălarea pereţilor, reparaţii, gletuire şi vopsire cu lavabilă, la preţul de 2.380 lei. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!