15/11/2025

Două dintre terenurile libere de la Jidova, salvate de expansiunea ursarilor. Consiliul Judeţean le cumpără de la proprietari

Demersul început în urmă cu trei ani de către autorităţile judeţene, interesate să cumpere terenurile disponibile, aflate în vecinătatea Castrului Roman Jidova, se apropie de final. În septembrie 2017, aleşii judeţeni au adoptat prima hotărâre pe acest subiect, având ca obiect intenţia de cumpărare a suprafeţelor de la proprietarii vecini obiectivului turistic, pentru care administratorul ar avea planuri de dezvoltare cu fonduri europene. Un an mai târziu, în septembrie 2018, s-a constituit o comisie de negociere, care a discutat cu cetăţenii deţinători ai parcelelor, pentru care gestionarul castrului, Muzeul Judeţean, a insistat la finanţator să le salveze de la eventuale intenţii imobiliare. Acum nu este greu de ghicit cine ar fi putut pune ochii şi scoate banul din buzunar pentru pământul generos, mărginit de strada Decovilului, populată de familii de ursari. Întrucât exista riscul real de a-i avea şi mai aproape de castru decât sunt, pe măsura înmulţirii neamurilor, care, într-o bună zi, nu vor mai încăpea pe ulicioara strâmtă, cu casă lângă casă, decizia corectă era ca Judeţul să-şi extindă proprietatea cu imobilele libere de construcţii. În această vară, negociatorii s-au aşezat la masa discuţiilor cu doi dintre cei patru proprietari, pentru cumpărarea a 2.225 de metri pătraţi, din cei 4.648 de metri pătraţi, pentru care CJ a plătit rapoarte de evaluare. Însă terenul pentru achiziţionarea căruia Muzeul Judeţean pledează la finanţator este mult mai mare: 14.000 de metri pătraţi, între limita sudică a Castrului Roman Jidova şi drumul spre satul Loturi.  

O familie care are lângă Jidova două parcele a acceptat, după doi ani de aşteptare, oferta CJ. Şi aşa nu se bat cumpărătorii pe pământul din zonă!    

La şedinţa din luna august, Executivul Consiliului Judeţean a introdus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind achiziţia terenului situat în apropierea vestigiilor romane, amplasate, din păcate, într-o zonă de pericol social. Nu insistăm asupra vecinătăţii „marginalizate”, formată din gospodării ursăreşti, cărora Primăria Câmpulung, drept „răsplată” pentru neplata impozitelor cu anii, le-a asfaltat impecabil străduţa. Cum ursarii, care n-au bani de dări la buget, au, în schimb, pentru achiziţia de terenuri, Muzeul Judeţean, în a cărui subordine se află castrul, a iniţiat demersul de protejare a împrejurimii care i-ar fi necesară, la nivel declarativ, pentru o parcare şi o cale de acces decentă. „Aspecte care duc la o promovare defectuoasă a obiectivului turistic.”, este motivaţia solicitantului. Până la urmă, oricine s-ar fi stabilit în zonă încurca planurile de extindere a complexului monumental. Deşi era greu de crezut că cetăţenii de etnie română s-ar fi călcat pe bătături să cumpere lângă strada Decovilului, fără intenţii de discriminare, dar nu e o bucurie să faci o investiţie în teren şi casă, ca să-ţi strice tihna vieţii nişte cetăţeni care trăiesc după alte reguli decât majoritatea.

Comisia de negociere a cumpărării pământurilor necesare Muzeului Judeţean, aprobată în toamna lui 2018 şi împrospătată în vara acestui an, pe fondul unor schimbări în componenţa Consiliului Judeţean, a trecut la treabă. După ce s-au comandat rapoarte de evaluare pentru fiecare imobil în parte, care au stabilit valoarea acestora la preţul pieţei, comisia a discutat cu proprietarii preţul de cumpărare. Discuţiile avute cu fiecare proprietar în parte au eşuat, deoarece oamenii cereau pentru loturile respective dublul valorii stabilite de evaluatorul autorizat. Ulterior, comisia cea nouă a reluat tratativele cu doi dintre proprietarii în cauză cu care s-a putut ajunge la o înţelegere. Evaluatorul Total Rom Proiect SRL a executat pentru Consiliul Judeţean 4 rapoarte de evaluare pentru tot atâtea terenuri de lângă Jidova: două a câte 808 metri pătraţi fiecare, unul de 1.300 metri pătraţi, altul de 1.500 metri pătraţi. 

Consiliul Judeţean va cumpăra jumătate din suprafaţa dorită. Potrivit hotărârii adoptate pe 26 august, obiectul tranzacţiei încheiate între Judeţul Argeş cu proprietarii particulari îl constituie două loturi. „Preţul cumpărării şi hotărârile ocazionate de redactarea şi autentificarea contractului de vânzare, precum şi alte taxe care ţin de perfectarea cumpărării sunt în sarcina cumpărătorului şi se suportă din bugetul de venituri şi cheltuieli al Judeţului Argeş, iar imobilul – teren va fi trecut în domeniul public al Judeţului Argeş.”, prevede hotărârea recent adoptată. 

Primul lot, poziţionat pe Şoseaua Naţională, măsoară 808 metri pătraţi, stabilindu-se prin raportul de evaluare un preţ de achiziţie de 5.800 euro, acceptat de proprietarii Călin Cristinel Radu şi Ionela Emilia Radu. Soţii Radu, la rândul lor, au cumpărat această suprafaţă de la o piteşteancă, în primăvara anului 2018. Terenul intravilan, din categoria „fâneţe”, este împrejmuit, are utilităţile asigurate (apă şi curent electric) şi este învecinat, la Nord, cu Castrul Roman, la Est, cu o altă proprietate a lui Călin Cristinel Radu, iar, la Vest, cu DN 73. Acum doi ani, când au început negocierile au oamenii CJ, familia Radu voia să obţină 12.120 euro, adică 15 euro/metrul pătrat.    

Al doilea, cu o suprafaţă de 1.417 metri pătraţi, conform măsurătorilor (conform documentelor, 1.300 metri pătraţi), are un preţ de achiziţie de 9.400 euro. Proprietarul este acelaşi, Călin Cristinel Radu, din satul Groşani, comuna Poienarii de Muscel, moştenitorul pământului de la Câmpulung, care iniţial cerea 21.255 euro. Lipsa de cumpărători la această periferie l-a determinat să accepte suma oferită de Consiliul Judeţean.

Negociatorii n-au ajuns la o învoială cu ceilalţi doi proprietari. Nicolae Sas n-a acceptat cei 11.200 euro oferiţi de stat, prea puţin în comparaţie cu suma cerută, 24.225 euro, pentru cei 1.615 metri pătraţi deţinuţi. Ţin la preţ şi Gheorghe Deleanu şi Denis Carolina Deleanu, care vor pentru cei 808 metri pătraţi 12.120 euro. Oferta CJ este identică celuilalt lot de aceeaşi mărime, 5.800 euro. M.B.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!