02/07/2026

Motociclistă lovită de maşină pe drumul spre Bughea de Jos

O tânără din Bughea de Jos a ajuns la spital, miercuri seara, după ce motocicleta cu care se deplasa a fost lovită de o maşină într-o intersecţie din cartierul Grui. Victima a suferit mai multe traumatisme, însă nu i-a fost pusă viaţa în pericol. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00, pe drumul judeţean care leagă Câmpulungul de comuna Bughea de Jos. Potrivit martorilor, în timp ce conducea un autoturism Mercedes A-Class pe strada Ion Ţicăloiu, o şoferiţă din Câmpulung nu s-a asigurat corespunzător în intersecţia cu DJ 732C, având indicatorul „Cedează trecerea”, şi a intrat în coliziune cu o motocicletă care se deplasa regulamentar pe drumul cu prioritate, dinspre Bughea de Jos. Se pare că şoferiţa nu a observat-o pe motociclistă continuându-şi drumul înainte, spre Ceramus, fără nici măcar să încetinească (nu sunt urme de frânare la locul accidentului). 

În urma impactului, tânăra din Bughea de Jos a fost proiectată pe asfalt şi a suferit mai multe traumatisme, fiind transportată cu o ambulanţă SAJ la spital. În acest an, în intersecţia respectivă, au mai avut loc alte două incidente rutiere soldate cu victime şi pagube materiale însemnate. De asemenea, tot în 2020, pe şoselele din zona Câmpulung au fost trei accidente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, dintre care unul mortal (cel de săptămâna trecută). Alex BARBU 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!