Ieri, 31 august, s-au împlinit 12 ani de când sublocotenentul (pm) Dragoş Traian Alexandrescu a căzut la datorie în Afganistan.
Sublocotenentul (pm) Dragoş Traian Alexandrescu şi-a pierdut viaţa în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Transportorul amfibiu blindat, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, tânărul muscelean decedând pe loc, în urma deflagraţie care a urmat.
Dragoş Alexandrescu abia împlinise 32 de ani, cu o săptămână înainte de tragedie. Plecase împreună cu fratele său în Afga-nistan, pentru o perioadă de şase luni, dar, la două luni de la plecare, a murit la datorie, lăsând în urmă doi băieţi şi o soţie îndoliată.
În anul 2003, şi-a început cariera militară alături de Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi tot alături de ei, la prima lor misiune, şi-a trăit ultimele clipe din scurta sa viaţă. În semn de recunoştinţă, pentru memoria lui Alex (cum îi spuneau colegii) în curtea unităţii, se află un monument dedicat tânărului erou, unde s-au inscripţionat câteva cuvinte: „Istoria noastră începe cu A… şi nu se va termina niciodată, vom fi oriunde, oricând onorând patria noastră.”
Pentru faptele sale de eroism a fost de-corat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război.
„Cinste şi onoare memoriei lui!”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.