27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

1.Despre viaţa creştină

Numai dacă credem destul de ferm, vom izbuti în vreun fel. Aşa spune şi cântecul popular. Nu are însemnătate ce crezi, numai să crezi. În spatele acestora stă ideea nebuloasă potrivit căreia credinţa e o atotputernică forţă care curge prin univers şi la care oricine se poate conecta după cum vrea. Când intră ea, ies afară: pesimismul, înfrângerea, teama, nereuşita; şi intră: optimismul, încrederea, stăpânirea de sine şi succesul deplin pe toată linia: în război, în dragoste, în sport, în afaceri şi în politică. în toate acestea, se trece cu vederea că numai atunci este bună credinţa, când la baza ei stă adevărul; dacă e făcută să se sprijine pe minciună, ea poate duce la tragedie veşnică. Căci nu e de ajuns să credem: trebuie să credem ceea ce este just.

Credinţa adevărată ne cere să credem tot ce a spus Dumnezeu despre Sine însuşi şi tot ce a zis El despre noi. Până când nu credem că suntem atât de răi, cum ne-a spus Dumnezeu, nu vom putea crede că El va face pentru noi ce-a spus că va face. Tocmai aici religia populară dă greş. A avea o cerdinţă mântuitoare în Domnul Isus Hristos înseamnă să credem tot ce au spus apostolii despre El. Să fim atenţi ca nu cumva Hristosul pe Care îl acceptăm să fie omul creat din praful imaginaţiei noastre şi alcătuit după asemănarea noastră. Credinţa adevărată ne angajează la ascultare. Credinţa aceea visătoare, sentimentală care ignoră judecăţile lui Dumnezeu împotriva noastră şi îşi apleacă urechea la afirmaţiile sufletului, este tot atât de ucigătoare ca acidul cianhidric. Credinţa în credinţă este credinţă rătăcită. A nădăjdui cerul prin mijlocirea acestei credinţe, înseamnă a încerca să traversăm o prăpastie adâncă, recurgând la un pod care nu ajunge la malul celălalt.

Eroarea şi adevărul

Eroarea şi adevărul călătoresc pe aceeaşi şosea. Există sfere de gândire creştină, (şi dacă de gândire, atunci şi de viaţă) în care asemănările şi deosebirile sunt atât de greu de distins, încât, adeseori, abia dacă mai putem scăpa de o înşelare desăvârşita. Atât de iscusită este eroarea în a imita adevărul, încât foarte mulţi le confundă fără să-şi dea seama. De aceea, din punct de vedere critic, este important ca fiecare credincios să folosească din plin avantajul oricăror mijloace pe care le-a pregătit Dumnezeu ca să-l scape de înşelare. Acestea sunt: rugăciunea, credinţa, meditaţia statornică asupra Scripturilor, ascultarea, smerenia, activitatea intensă, gândurile serioase şi iluminarea Duhului Sfânt.

Trăim vremuri de încercare pentru sufletele oamenilor. Timpurile din urmă au venit asupra noastră şi nu putem scăpa de ele; trebuie să triumfam în mijlocul lor (1 Tim. 4.1- 2). Oricât de ciudat ar părea, astăzi primejdia este mai mare pentru creştinismul înflăcărat decât pentru cel căldicel şi pentru cel mulţumit de sine însuşi. Cel ce caută lucrurile cele mai bune doreşte să audă pe cineva care indică o cale pe care le poate dobândi, mai ales dacă această cale e arătată ele cineva cu o personalitate atrăgătoare şi cu o reputaţie de evlavie puţin obişnuită.

Acum, Domnul Isus, Marele Păstor al oilor, nu Şi-a lăsat turma Lui la bunul plac al lupilor. El ne-a lăsat Scripturile, Duhul Sfânt şi puteri omeneşti de observaţie. „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun… ” (1 Tes. 5.21; 1 Ioan 4.1; Mat. 7.15-16). Pentru cei care doresc o regulă pe baza căreia să poată efectua o testare eficientă, le pun aici la îndemână o cheie cu care am testat eu, propriile mele experienţe spirituale şi imbolduri religioase timp de mulţi ani. Enunţat pe scurt, mijlocul de încercare este acesta: această învăţătură nouă, acest nou obicei religios, această nouă concepţie despre adevăr, această nouă experienţă religioasă, cum înrâureşte ea atitudinea şi legătura mea cu Dumnezeu, cu Domnul Isus Hristos, cu Sfintele Scripturi, cu Eul meu, cu ceilalţi creştini, cu lumea şi păcatul. Prin această înşeptită încercare, putem proba tot ce este religios.

Încercarea vitală a oricărei experienţe religioase este cum afectează aceasta legătura noastră cu Dumnezeu, ideea noastră despre Dumnezeu şi atitudinea faţă de Dumnezeu. Orice învăţătură despre Dumnezeu şi orice experienţă care slujeşte a-L preamări pe El, ar putea să fie insuflată de El. Creştinii sunt conduşi uneori în experienţe emoţionale care depăşesc puterea lor de înţelegere. Încercarea cea mare este: cum a influenţat aceasta legătura mea cu Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus Hristos? (Apoc. 4.11).

Încercarea următoare este cum înrâureşte această experienţă nouă atitudinea mea faţă de Domnul Isus Hristos? El trebuie să Se afle în centrul oricărei învăţături, al oricărei practici acceptabile şi al oricărei experienţe creştine autentice. O creştinătate fără Hristos sună contradictoriu, dar ea există ca fenomen real în zilele noastre. Dacă experienţa cea nouă tinde să facă din Domnul Isus ceva de care nu ne putem lipsi, dacă ne distrage atenţia de la simţămintele noastre şi o concentrează asupra Domnului Isus, suntem pe drumul cel bun. Tot ce face ca Domnul Isus să ne fie drag, vine de la Dumnezeu.

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!