-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Vicele Blidaru are COVID

Un ales local din cadrul Primăriei Câmpulung a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba despre viceprimarul Şerban Mărăgărin Blidaru, care, după ce a avut simptome, s-a testat voluntar, atât el, cât şi soţia. 

Este al doilea caz din administraţia locală, primul fiind directorul economic Violeta Iarca, care a fost internată la începutul lunii iunie, acum fiind considerară vindecată, chiar s-a întors la serviciu de săptămâna trecută. Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care acesta a contactat virusul, în condiţiile în care niciuna dintre persoanele izolate după cazul directoarei economice nu a fost confirmată ca fiind infectată cu boala. 

„Eu ştiu că s-a testat aici şi, într-adevăr, este confirmat COVID. E declarat la Direcţia de Sănătate Publică, e carantinat la domiciliu, împreună cu soţia. S-a testat pe 22 iulie, voluntar, din cauza simptomelor pe care le-a avut, deci miercuri, şi rezultatul l-a primit joi. Am făcut dezinfectare la Primărie, el nu prea a stat pe la serviciu şi nu a avut contacte mai lungi, ca să zicem că ar fi infectat pe cineva, nici măcar cu mine nu a stat. A fost şedinţă de Consiliu, unde am stat 15 minute, nu a fost mai mult, şi l-au carantinat la domiciliu, l-am declarat la DSP. A avut simptome mici, a avut febră, dureri de stomac şi cam atât, dar e bine.”, ne-a declarat primarul Liviu Ţâroiu. Împreună cu Blidaru s-a testat şi soţia, Alina, care, de asemenea este purtătoarea virusului SARS-CoV-2, ambii tratându-se la domiciliu, la Piteşti. Starea lor de sănătate este bună şi sunt optimişti că se vor însănătoşi în scurt timp. “E.M.”

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!