La început de săptămână, prefectul Soare a condus o nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru că spitalele COVID din judeţ sunt aproape pline cu pacienţi, prin hotărârea CJSU nr. 24 din 20 iulie s-a hotărât desemnarea Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni ca unitate COVID-19, destinată persoanelor cu infecţie SARS-CoV-2 asimptomatice sau cu forme uşoare. Pacienţii Spitalului Leordeni, cu domiciliul în Argeş, vor fi transferaţi la Secţia Pneumoftiziologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar cei domiciliaţi în alte judeţe, la unităţi de profil similare din judeţul de domiciliu. În plus, s-a hotărât ca Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei să întreprindă toate demersurile necesare în vederea suplimentării numărului de paturi ATI disponibile în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Acest lucru se va face prin solicitarea unei unităţi mobile cu paturi pentru terapie intensivă, care va fi folosită pentru pacienţi COVID-19 pozitivi şi care va fi deservită de către personal dedicat al Spitalului Judeţean de Urgenţă. “E.M.”