De aproape 10 ani, Ion Pantea, un crescător de animale din comuna Dâmbovicioara, este terorizat de urşi. Nici nu mai ştie bine numărul oilor şi vitelor omorâte de sălbăticiuni în toată această perioadă şi spune că a ajuns la capătul răbdării, în condiţiile în care autorităţile nu-l ajută cu nimic.
Bărbatul susţine că urşii dau târcoale aproape zilnic pe lângă stâna sa, ultima apariţie fiind consemnată în noaptea miercuri spre joi. De această dată, Moş Martin n-a reuşit să-i creeze pagubă, fiind gonit de jandarmi, însă, crede că fiarele nu va renunţa aşa uşor la sursa de hrană. „A venit la ora 11 seara, plus că a mai venit într-o zi la 12 ziua, m-am trezit cu el acolo. Nu mi-a luat nimic, că dacă îmi ia mereu nu mai are de unde, trebuie să mă împrumut de oi de la cineva. Am sunat la 112, azi-noapte, au venit, au împrăştiat nişte petarde… Tot timpul vine jandarmeria, pompierii… Domnule, nu am luat foc! – le-am zis. Nu vor să ia urşii, nu vor să-i împuşte pe ăştia agresivi, nu se mai poate! Au adus, recent, cei de la Parcul Naţional, din nou urşi, un fel de corcitură între ăştia ai noştri şi grizzly, i-a adus să ne omoare! Tot timpul mi se spune că acolo e patria ursului, păi a mea unde mai e? A venit un urs şi s-au pus câinii pe el, s-a dus. Când mă luase somnul, mă trezesc cu altul, la vreo 20 de metri de strungă. M-am închinat, nu fugea, nu ştia de el, era de înălţimea mea, atât era, nu în două labe, în patru! Nu vedeţi cât este urma? Nu mai scap de urs, sunt 10 ani.”, ne-a mărturisit Ion Pantea, care crede că şi primăria are partea ei de vină: „Primăria nu se ocupă absolut de nimic, decât de lucrurile lor personale. Le-am dat acum 25 de milioane impozit, anul acesta, numai eu. 16 milioane am o succesiune, a intrat în primărie… E un brad pe marginea drumului şi nici acum, de astă iarnă nu au reuşit să-l ia, nu mai zic gropi. Toată ziua îi vezi, de la 12.00 la 13.00, dacă te duci, mănâncă, păi dacă mănânci se îngreunează sângele, coboară în burtă şi creierul nu mai funcţionează!” Ama IVAN