7.1 C
Campulung Muscel
07/11/2025

Musceleanca Maria Coşa, prima la admiterea la Facultatea de Arhitectură – Design Bucureşti

Dincolo de aspectele negative care s-au făcut remarcate la Câmpulung în ultimii ani trebuie să recunoaştem valoarea incontestabilă a mediului educaţional, care a format oameni şi profesionişti desăvârşiţi ce fac cinste oraşului şi chiar ţării. Bineînţeles, nu trebuie să uităm de educaţia primită acasă, care are un mare rol în stabilirea coordonatelor de viaţă viitoare ale tinerilor.

În 2017, alt copil al soţilor Coşa a intrat primul la aceeaşi facultate

Maria Coşa, absolventă în acest an al Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, este un exemplu de copil care a muncit, munceşte şi se străduieşte să ajungă cineva în viaţă prin propriile forţe, sprijinită de părinţii săi, Anca Mihaela şi Adrian Coşa, remarcabili arhitecţi. Şi ce poate fi mai emoţionant pentru un părinte decât faptul că urmaşul îţi calcă pe urme, ba mai mult, reuşeşte să intre primul la Facultatea de Arhitectură – Design din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din Bucureşti. În 2017, un alt copil al soţilor Coşa, Andrei, a reuşit aceeaşi performanţă, iar acum Maria a dus numărul studenţilor din familie la trei. Cei doi arhitecţi sunt cunoscuţi, în special, după ce au întocmit proiectul de reabilitare a zonei centrale a municipiului Câmpulung, proiect la care administraţia locală a renunţat, înlocuindu-l cu amenajări de mântuială şi de lungă durată. Adrian Coşa este singurul arhitect din Argeş specializat în restaurarea monumentelor istorice, atestat de către Ministerul Culturii, iar în prezent face parte din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice pentru judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Teleorman. Anca Mihaela Coşa este arhitect specializat în Urbanism şi se află la finalul studiilor universitare avansate de doctorat în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din Bucureşti. Arhitecţii Coşa coordonează activitatea Asociaţiei „Corabia cu Arhitectură”, care militează pentru punerea în valoare a patrimoniului arhitectural local, păstrarea tradiţiilor şi a arhitecturii muscelene şi elaborează proiecte educaţionale pentru copii. A.B.  

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!