16.5 C
Campulung Muscel
07/10/2024

Dosarul lui Alexe, la tribunal

Magda BĂNCESCU

La o săptămână şi un pic de la „spumele” telefonice ale lui Alexe la adresa lui Aron, care ar fi plecat din spital cu o roabă de documente, lăsând în urmă „trei hârtii”, ca să-l cităm pe dublul suspendat, ne lămurim care este treaba cu dosarul. Dosarul pentru care ar fi fost trimis Aron de prefect la spital. Unde n-ar fi ordonat „debandada” contagioasă produsă sub conducerea stângace a lui Alexe, ci i-ar fi cotrobăit biroul după dosar! Să fie vorba despre dosarul de revoluţionar, ne-am întrebat, ştiind că managerul a fost vice la Asociaţia Umanitară „22 Decembrie 1989”?! Sau dosarul respectării/încălcării promisiunilor electorale din România, pe care Alexe le-a monitorizat, în calitate de preşedinte al unei asociaţii cu această misiune? Niciuna, nici alta. Dosarul de concurs! După ce ne-au trecut fierbinţeli de furie transcriind înregistrarea dialogului cu Alexe, posesorul unei retorici cumplite – rapide, stricate, agitate -, am reuşit să vă prezentăm ce zace în cetăţean. Şi anume frica de a-şi pierde puterea din pricina documentelor căzute în mâna lui Aron, cerute de prefect!

De ce i-a fost frică n-a scăpat, căci prefectul a reuşit, pentru a doua oară, să obţină suspendarea directorului spitalului, dându-i peste nas, în primul rând, lui Liviu Ţâroiu. Ce ţanţoşi erau Ţâroiu şi Alexe la mascarada inaugurării unui laborator neautorizat de DSP, împiedicat să funcţioneze de lipsa avizului de la instituţia judeţeană! Altfel spus, primarul şi directorul au inaugurat un laborator nefuncţional din cauze birocratice, altminteri având ce-i trebuie, aparatură, spaţiu amenajat, personal instruit, chiar dacă nu suficient, numeric vorbind, cum susţine prefectul. Aflând despre acţiunea Prefecturii la tribunal, contra primarului, declanşată în aceeaşi zi, se explică graba lui Alexe şi Ţâroiu de a se împăuna cu meritul înfiinţării punctului de testare a infecţiei cu COVID-19. Cât pe ce să lipsească cei pentru care se făcea, de fapt, inaugurarea, adică ziariştii, care ştiau zile diferite, ore diferite, aflate „din gură în gură”, în lipsa unei invitaţii oficiale din partea organizatorilor. 

Că a venit vorba de invitaţii, triumful împotriva COVID a fost sărbătorit prin excluderea de pe lista de participanţi a oamenilor cu rol esenţial în crearea laboratorului. Dacă a lipsit, din vina organizatorilor, principalul finanţator, Holcim, nu trebuie să ne mire absenţa prefectului Soare, care a avut iniţiativa dotării municipiului cu un aparat de testare Real Time PCR, de vreme ce, în Muscel, au apărut primele focare de COVID. Ţâroiu şi Alexe n-au fost dispuşi să împartă meritele nici cu Andrei Aron, sub conducerea căruia s-a achiziţionat aparatura şi s-a amenajat spaţiul în Centrul de Afaceri, “zburat” din funcţie la timp, ca să n-apuce să-l inaugureze el.    

Fanfaronadei clănţăilor, care şi-au adus la acţiune câţiva valeţi de la partid fără program la serviciu, i s-a suprapus acţiunea deschisă de prefect la tribunal, după consultarea „dosarului” lui Alexe de către juriştii Prefecturii. La prima vedere, pare o hârjoneală cu sâmbure politic între primar şi prefect, pentru impunerea preferatului la şefia unei instituţii de o importanţă indiscutabilă tot timpul, nu numai acum, în pandemie. În realitate, ce face prefectul, încercând să demaşte un concurs ilegal, cum sunt toate la stat, unde câştigă unii cărora apoi le ţâţâie fundul din cauza dosarului, trebuia să se întâmple în vara anului trecut. Când prefect era Emilian Dragnea, pe care, însă, nu l-a interesat ordinul dubios, emis de primar, care-l numea pe Alexe director înainte de încheierea concursului. Iar concursul nu era încheiat, întrucât nu fuseseră finalizate contestaţiile, din cauza plecării în concediu a unor membri ai comisiei de contestaţie! Adică oamenii îşi programaseră concediile la sfârşitul lunii mai şi n-au mai putut să aştepte 24 de ore, în care perdanţii aveau dreptul să atace rezultatul afişat a doua zi după concurs, plus 48 de ore, cât dura soluţionarea lor. Era vorba de trei-patru zile, după susţinerea proiectului de management, proba decisivă care l-a dat pe Alexe câştigător. 

Această chestiune i se cere magistratului s-o analizeze, la un an de la producerea ilegalităţilor, cum le numeşte prefectul, ilegalităţi care era firesc să fie lămurite de Dragnea. Ca să aveţi o imagine despre cât de tare s-a implicat Dragnea în disputele administrative din teritoriu şi, în special, în atacarea hotărârilor de Consiliu ilegale, acum doi ani, Boncoi, de la Valea Mare Pravăţ, l-a anunţat pe prefect că municipalitatea şi-a trecut în patrimoniu tot pământul din jurul Mausoleului Mateiaş, fără niciun act care să-i certifice calitatea de proprietar. Ce-a făcut Dragnea, ca supervizor al hotărârilor de Consiliu trimise la Prefectură, după aprobare? L-a pus pe Boncoi să atace el hotărârea Câmpulungului la tribunal, în loc să ia atitudine, ca şef de Prefectură, instituţia cea mai interesată, în teorie, de legalitatea deciziilor administraţiilor locale.  

Şi ne mai mirăm de concursul lui Ţâroiu, care i-a lăsat pe contestatari cu ochii în soare! Soare, succesorul lui Dragnea, se deosebeşte, clar, de predecesorii săi, care au lăsat impresia unui rol decorativ în conducerea Prefecturii, menţinându-se la distanţă de „conflictele” din teritoriu. Marcel Proca ce mai obişnuia să coboare din birou, la „ţară”, în rest… au fost invizibili în provincie prefecţii de Argeş. Implicarea actualului prefect nu exclude motivaţia politică, oricât ar nega-o acesta, existând, fără discuţie, dorinţa de a-i ajuta pe liberalii din Câmpulung să redobândească puterea pierdută. Dar pare şi un pic de orgoliu de a-i arăta lui Ţâroiu cine este şeful. Poate greşim, dar aşa pare. 

În caz că vă simţiţi debusolaţi de rocadele de la vârful spitalului, rezumăm schimbările de până acum: 30 aprilie, Alexe schimbat cu Aron; 25 mai, Aron schimbat cu Alexe; 15 iunie, Alexe suspendat şi schimbat, probabil, nu e sigur, cu directoarea Marinela Cristian, despre care se auzise că intenţiona o pensionare anticipată, după instalarea lui Aron. Dar s-a răzgândit, după revenirea lui Alexe. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!