19.1 C
Campulung Muscel
19/06/2024

10 localităţi din Muscel au avut probleme cu potabilitatea apei

Site-ul „recorder.ro” a publicat pe 25 mai, harta apei contaminate din România, inclusiv din localităţile Argeşului. În investigaţia jurnalistică s-a solicitat DSP-urilor din fiecare judeţ rezultatele ultimelor seturi de analize efectuate la reţelele de apă, atât din mediul urban cât şi din cel rural. Echipa „recorder.ro” a centralizat toate informaţiile şi a alcătuit o hartă, astfel încât orice cetăţean să poată afla ce apă consumă. A împărţit-o în patru culori, fără a cuprinde şi informaţii despre calitatea apei din oraşe: roşu-localităţile în care analizele DSP au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege; albastru-localităţile în care analizele DSP nu au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege; alb-localităţile în care, potrivit răspunsurilor primite de la Direcţiile de Sănătate Publică, nu au existat reţele de apă autorizate şi monitorizate în 2019; negru-localităţile mai mari de 5.000 de locuitori, pentru care nu s-au strâns date.

La nivel de Muscel, figurează cu apa contaminată localităţile: Dâmbovicioara, Dragoslavele, Berevoeşti, Mioarele, Vlădeşti, Coşeşti, Bălileşti, Mihăeşti, Dârmăneşti, Davideşti. De exemplu, la Ţiţeşti nu figurează reţea de apă.

Cu apă necontaminată sunt trecute comunele: Stâlpeni, Vultureşti, Hârtieşti, Rucăr, Stoeneşti, Aninoasa, Godeni, Poienarii de Muscel. Celelalte, Schitu Goleşti, Boteni, Câmpulung, Albeştii de Muscel, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Lereşti, Valea Mare Pravăţ, sunt localităţi cu reţele mari de apă, iar „recorder.ro” a solicitat date numai din zonele de aprovizionare mici, sub 5.000 de beneficiari.

Iată ce a consemnat DSP Argeş la localităţile din Muscel cu apa contaminată:

Dâmbovicioara: Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la indicatorii: bacterii coliforme, enterococi, clor rezidual liber (satul Podul Dâmboviţei). În satul Dâmbovicioara nu s-au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege.

Dragoslavele: Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la bacterii coliforme.

Berevoeşti: Din analizele făcute de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la indicatorii: bacterii coliforme, clor rezidual liber (Ungureni); clor rezidual liber, mangan (Glambocelul); clor rezidual liber (Bujoi, Bogaţi, Suseni). În satul Berevoieşti nu s-au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege.

Mioarele: Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la bacterii coliforme, clor rezidual liber (Coceneşti). În satele Măţău, Chilii, Suslăneşti nu s-au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege.

Vlădeşti: Potrivit analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat neconformităţi la indicatorul „clor rezidual liber”.

Coşeşti: După analizele efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la fier, clor rezidual liber (în satul Coşeşti); mangan (Jupâneşti); clor rezidual liber, fier (în satul Lăpuşani); clor rezidual liber, fier, mangan (satele Leiceşti, Păcioiu); clor rezidual liber, mangan (sat Petreşti).

Bălileşti: Conform DSP, în 2019 s-au înregistrat depăşiri la bacterii coliforme, enterococi, clor rezidual liber (sat Băjeşti).

Mihăeşti: Din analizele efectuate de DSP în 2019, s-au constatat depăşiri la bacterii coliforme, clor rezidual liber (sat Drăghici). În satele Mihăeşti, Furnicoşi, Valea Popii, Văcărea nu s-au înregistrat depăşiri la indicatorii de potabilitate stabiliţi prin lege.

Dârmăneşti: Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depăşiri la clor rezidual liber, mangan (satul Valea Nandri). În satele Dârmăneşti, Negreni şi Piscani s-au înregistrat neconformităţi la „clor rezidual liber”.

Davideşti: Potrivit analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat neconformităţi la indicatorul „clor rezidual liber” (în satele Davideşti, Voroveni).

După apariţia materialului în presă, directorul DSP Argeş, Alexandru Guiţă, a precizat: „E o mare prostie! O mare făcătură! Cei de la recorder.ro au cerut în martie 2020, pe baza Legii 544/2001, informaţii pe anul 2019, despre localităţile unde au fost probleme cu apa. Au fost probleme, dar câte una. În nicio localitate nu s-a repetat problema respectivă. S-au făcut determinări şi s-au găsit neconformităţi. S-au luat măsuri, după care s-a dus Inspecţia Sanitară şi a controlat punerea în aplicare a măsurilor şi revenirea la conformitate a apei potabile. Nu au fost toate concomitent, au fost pe rând şi au fost rezolvate. Ce spus ei că apa în Argeş este 80% roşie, este o făcătură. La ora actuală nu mai avem nicio neconformitate cu apa potabilă.” “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!