Tot vineri, 15 mai, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a emis ordinul 672, privind numirea lui Andrei Aron în funcţia de manager interimar al Spitalului Municipal Câmpulung pe perioada stării de alertă. Conform ordinului, acesta „va beneficia de un salariu de bază corespunzător funcţiei de manager interimar, conform prevederilor Legii-Cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.” S-a întâmplat asta după ce politicienii au făcut presiuni pe toate fronturile, încercându-se o „înscăunare” a fostului manager Nicolae Alexe, prin tot felul de diversiuni, care, din fericire, nu le-au reuşit.
La începutul acestei săptămâni, în Spitalul Municipal Câmpulung erau internaţi 25 de pacienţi, dintre aceştia 17 confirmaţi pozitiv, iar 8 cu simptome şi în aşteptarea rezultatelor după recoltare. “E.M.”