După ridicarea stării de urgenţă şi instituirea celei de alertă, Institutul Naţional de Sănătate Publică a emis mai multe măsuri privind regulile generale de relaxare, privind reluarea activităţii în domeniile specifice. Setul de măsuri generale de relaxare a fost impus în vederea limitării evoluţiei cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Au fost emise recomandări inclusiv privind activitatea în lăcaşurile de cult. Accesul persoanelor în lăcaşul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 metri pătraţi per persoană; atât personalul care deserveşte lăcaşul de cult, cât şi credincioşii care intră în incintă vor purta mască; enoriaşii îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziţie la intrarea în biserică.
Ca precauţii speciale, s-a impus evitarea, atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult. În locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea. Binecuvântarea se va oferi sau primi de la o distanţă de cel puţin un metru. Se va evita oferirea sau primirea împărtăşaniei în condiţiile în care nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă. Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele frecvent atinse: mânerele uşilor, obiectele de cult, icoanele, suprafeţele. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericeşti sau religioşi, numai în aer liber, cu menţinerea distanţei între persoane, plus că nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
Măsurilor impuse li s-au aliniat şi bisericile din Protoieria Câmpulung Muscel, iar preoţii slujitori le-au transmis credincioşilor că vor fi oficiate slujbe, în afara bisericilor, iar ei pot participa, cu respectarea mai multor reguli.
La Parohia Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel” slujbele se ţin în foişorul aghiasmar
„Hristos a înviat! Bucuria de a sluji împreună cu credincioşii a sosit! Astfel, din 15 mai 2020, în toate duminicile şi sărbătorile ce vor veni, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată afară, în foişorul aghiasmatar, începând cu ora 9.15. Vă îndemnăm să aveţi mască, să păstraţi o distanţă impusă de regulile sanitare, să luaţi în calcul măsurile de igienă, pentru sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi! Puteţi intra şi în biserică, pentru a vă închina, pentru a vă ruga, dar păstrând distanţă faţă de cel de lângă dumneavoastră! Aveţi gel dezinfectant la intrarea în curtea bisericii, la foişorul de slujbă şi în pridvor. Botezurile, cununiile şi înmormântările vor fi oficiate în biserică, cu un număr de 16 persoane. Se recomandă credincioşilor cu probleme de sănătate să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Se va evita aglomerarea de persoane la pângar, prin păstrarea distanţei. Să fim înţelepţi, să fim sănătoşi, să fim bucuroşi!”, au transmis preoţii.
Biserica „Fundeni” a marcat locurile credincioşilor cu ţăruşi din oţel plasticat
„Hristos a înviat! Dragii noştri, începând de astăzi (n.r. vineri, 15 mai), intrăm în program normal de slujire cu dumneavoastră, afară, în jurul altarului de vară şi în condiţii de distanţare socială, bineînţeles! Prima slujbă din această situaţie de alertă este Taina Sfântului Maslu, astăzi (nr. vineri, 15 mai), începând cu ora 16.00. Intrarea se va face obişnuit, dar ieşirea numai pe portiţa din spate, de lângă brad, ca să avem un circuit frumos, fără înghesuială. Distanţierea a fost realizată prin ţăruşi de oţel plasticat, avem scaune de plastic, la cerere, pentru adulţi şi pentru copii, pernuţe pentru îngenunchiat şi tricolor ornat cu drag, spre binele neamului şi a ţării româneşti! Vă rugăm să nu atingeţi momentan veşmintele preoţeşti şi icoanele, ci doar să vă înclinaţi frumos, când sunteţi în faţa lor! Miruitul îl vom realiza picurând cu pipeta pe degetul dumneavoastră arătător, iar dumneavoastră vă însemnaţi pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, ca să nu considere nimeni că atingem miruitorul de la unul la altul! Vă rugăm, de asemenea, să aveţi mereu la dumneavoastră, în perioada următoare, mască de protecţie sau/şi vizieră, o sticluţă cu apă, haine şi încălţăminte groase şi umbrelă de ploaie/soare, pentru orice eventualitate. Spoveditul se va realiza cu programare mai riguroasă, în intervale de jumătate de oră, pentru a limita cât de mult posibil întâlnirile cu ceilalţi doritori. Mulţumim frumos tuturor celor care s-au oferit să contribuie pentru achiziţionarea scaunelor, aracilor şi pernuţelor, cât şi familiilor Bortoş şi Roşu, pentru ajutorul acordat în amenajarea spaţiului! Vă aşteptăm cu drag, atunci când puteţi!”, a comunicat părintele Ciprian Dragomir.
Credincioşii catolici sunt aşteptaţi la slujbă, la Biserica Romano – Catolică
„Dragi credincioşi! Potrivit noilor reglementări, în contextul pandemiei, aveţi din nou posibilitatea de a participa la celebrarea Sfintei Liturghii, desigur, respectând normele în vigoare. În aceste condiţii, liturghia va fi celebrată în curtea bisericii, unde credincioşii sunt obligaţi să păstreze distanţa socială de 1,5 metri şi să poarte mască. Aşadar, programul liturgic de duminică este următorul: la ora 10.30 – Sfântul Rozariu; la ora 11.00 – Sfânta Liturghie. Pentru cei care doresc, va fi şi ocazie de spovadă. Programul liturgic din cursul săptămânii îl vom anunţa. Menţionăm faptul că nu vom mai transmite pe Facebook Sfânta Liturghie. Totodată, le mulţumim celor care, având posibilitatea, ne-aţi urmărit transmisiunile live pe pagina noastră de Facebook. Vă aşteptăm cu drag! (P.S. vă rugăm să-i anunţaţi şi pe cei care nu au acces la informaţiile on-line şi sunt interesaţi de aceste detalii).”, a fost mesajul Bisericii Catolice din Câmpulung. Isabela FILIP