Este nevoie ca statele să îşi recapete rolul strategic în societate.
Am încredere în forţa de regenerare şi de a merge mai departe a poporului român.
Pandemia de coronavirus zguduie din temelii statele lumii.
Traversăm o criză globală fără precedent, care afectează 195 de state şi teritorii. Având în vedere amploarea crizei şi consecinţele ei globale, Organizaţia Naţiunilor Unite a reacţionat imediat pentru evitarea unei crize alimentare, a conflictelor şi a unei căderi economice în ţările mai puţin dezvoltate.
În luna martie, Organizaţia Naţiunilor Unite lansa un plan global de răspuns umanitar la COVID-19, care avea ca obiectiv să adune din donaţii două miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei în ţări care nu au resurse proprii. „Ţinta ONU o reprezintă lumea în curs de dezvoltare, pentru că acolo îngrijorează cel mai mult impactul virusului, vorbim de ţările cele mai sărace unde se aşteaptă ca punctul culminant al pandemiei să fie atins peste trei, şase luni. Şi toate alertele care ne vin de la ONU sunt în sensul că trebuie să ne pregătim pentru o creştere a nivelului foametei, a conflictelor, sărăciei, bolilor, economiile vor scădea şi va fi o mare presiune pe sistemele de sănătate”, a spus ambasadorul României la ONU, Ion Jinga, la emisiunea „Serviciul de noapte” cu Maria Ţoghină.
Aceste ameninţări serioase aduse de criza de COVID -19, care fac ca ţările sărace să fie o ţintă sigură, au determinat Naţiunile Unite să tripleze suma destinată ajutorului, astfel că de la două miliarde de dolari, luate iniţial în calcul, suma a ajuns la 6,7 miliarde de dolari. Iar numărul de state beneficiare se ridică acum la 63, aminteşte ambasadorul Ion Jinga.
„În ţări din Asia de Sud, din Africa, din zona Caraibelor, America de Sud, numărul de cazuri creşte şi Programul Mondial Alimentar, de exemplu, oferea asistenţă şi avea în evidenţe, până în debutul pandemiei, cam 135 de milioane de oameni pe glob, se afirma că sunt la limita foametei, deci înainte de pandemie. Acum cifra s-a dublat şi în acest moment 30 de milioane de oameni pe glob primesc mâncare doar de la Programul Mondial Alimentar. Imaginaţi-vă că dacă acest lanţ de aprovizionare va fi întrerupt, vom avea de-a face cu o catastrofă. Este de altfel, cred, şi motivul pentru care directorul executiv al Programului Mondial Alimentar spunea, că există riscul unei foamete de dimensiuni biblice”.
Fonduri pentru taberele de refugiaţi
Din cele 6,7 miliarde de dolari pe care ONU şi-a propus să le strângă din donaţii, peste un miliard va merge la refugiaţi, pentru a limita răspândirea noului virus în taberele în care viaţa se desfăşoară la limita sărăciei, fără apă curentă şi servicii medicale. „Din această sumă, un miliard şi jumătate sunt destinaţi refugiaţilor, iar Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a reuşit până acum, slavă Domnului, să asigure servicii sanitare de bază, servicii medicale, acces la apă curată, măsuri de igienă, în comunităţile de refugiaţi şi din acest motiv, răspândirea virusului în aceste comunităţi este deocamdată limitată. Vorbeam de acces la apă curată. Aş vrea să vă spun că din cele 7,8 miliarde de locuitori ai planetei, 3 miliarde nu au acces la apă curentă, deci vorbim de măsuri de prevenire, spălare cu apă şi săpun, dar 3 miliarde de oameni nu au acces la apă.”
Actuala criză schimbă profund lumea: va fi un deşert de parcurs
Ambasadorul Ion Jinga estimează că în următoarele câteva decenii lumea va fi schimbată profund de criză, iar ţările în curs de dezvoltare vor avea cel mai mult de suferit. Consecinţele vor fi pe mai multe planuri: politice, economice, sociale, tehnologice. „Fondul Monetar Internaţional estimează, pe scenariu optimist, că relansarea economică ar putea începe în anul 2021, însă vreau să vă spun că Banca de Investiţii JP Morgan vorbeşte o scădere de 20% a profitului companiilor la nivel global şi de o revenire la nivelul pre-criză abia în anul 2023. Deci va fi un deşert de parcurs. Pe de altă parte, cred că lecţia acestei perioade nu este că globalizarea de care am mai vorbit de câteva ori până acum a eşuat, ci că pur şi simplu că este fragilă şi că probabil pe termen mediu, ne putem aştepta, la un anumit fenomen de retracţie”.
Statele cu un sistem de protecţie socială bine pus la punct vor trece mai uşor peste criză, dar, după trecerea pandemiei, este nevoie ca statele să îşi recapete rolul strategic în societate, continuă analiza ambasadorul României la ONU.
„Practic, mă aştept ca o prioritate post-criză să fie aceea ca statele să îşi recapete un rol strategic în societate sau oricum, să fie mult mai prezente în economie, pentru că este posibilă o reducere semnificativă a capacităţilor de producţie, datorită închiderii unui număr important de firme. Şi atunci s-ar putea să fie necesare scheme noi de protecţie socială”.
#Reconfigurarea priorităţilor post-criză
Criza pe care o traversăm şi care necesită un efort de solidaritate mondială va acutiza nevoia de cooperare internaţională, nu numai în prevenirea şi gestionarea unor pandemii viitoare, ci şi în alte dosare care sunt esenţiale pentru cooperare internaţională. „Mă gândesc la schimbări climatice. Sper din toată inima ca proiectul ecologic „Greendeal” al UE să fie transpus în realitate. Deci eu nu cred că vom asista la dispariţia lumii interconectate, pentru că actuala pandemie este o dovadă a interdependenţei profunde în care trăim. Dar cred că statele vor acorda mai multă atenţie interesului naţional, felului în care se raportează la ceilalţi actori. Dacă atunci când vom reîncepe, vom pleca de la necesitatea implementării normelor de protecţie a mediului şi combaterea schimbărilor climatice, atunci s-ar putea ca nu numai viaţa noastră, dar viaţa copiilor, nepoţilor noştri, viaţa generaţiilor viitoare să arate un pic altfel”.
A IV-a Revoluţie industrială
Criza aduce cu ea şi mari oportunităţi. Folosirea inteligenţei artificiale, avantajul imens adus de tehnologia digitală şi a IV-a Revoluţie industrială ne vor schimba total viaţa după pandemie. Dacă vom şti să ne adaptăm la această lume nouă, vom avea parte de o viaţă mai bună şi mai curată. „Am intrat deja pe nesimţite în cea de-a patra revoluţie industrială. Este o perioadă caracterizată de folosirea pe scară largă a inteligenţei artificiale, a interconectării, nanotehnologiei, biologia sintetică, computere cuantice, vehicule autonome şi aşa mai departe. Ei bine, când vom ieşi din această perioadă s-ar putea să ne trezim practic în mijlocul acestei cea de-a patra revoluţii industriale, o epocă… haideţi să o numim epoca Google, în care coexistă şi se întrepătrund două luni complementare: cea reală, fizică în care trăim şi cea virtuală, cea pe care o vedem prin computer. Dacă vom şti să ne adaptăm la această nouă revoluţie industrială, atunci schimbările climatice şi o lume curată sunt un element esenţiale”.
„Cred în forţa poporului român de a merge mai departe”
Pentru români, ambasadorul Ion Jinga a transmis un mesaj de încredere în semeni, dar şi în forţa de a merge mai departe a poporului roman, care, de-a lungul istoriei a avut de înfruntat multe greutăţi: de la războaie la regimuri dictatoriale. „Voi spune că trebuie să avem încredere, încredere în noi, încredere în semenii noştri, încredere în forţa de regenerare şi de a merge mai departe a poporului român. Trebuie să privim cu optimism viitorul. Vom trece şi peste aceste momente dificile, nu este, până la urmă, nici prima, nici ultima dată când românii se confruntă cu dificultăţi; am trecut noi prin războaie, au fost şi alte pandemii, au fost invazii, au fost regimuri dictatoriale – am reuşit să trecem peste ele. Cred că restartul de care vorbeam va fi o foarte bună ocazie să punem împreună în practică ceea ce preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, numeşte România normală şi România educată, şi acest lucru îl putem face toţi, împreună, pentru că există resurse, există energie, există o mare capacitate şi intelectuală şi de muncă.”, a conchis ambasadorul României la ONU, Ion Jinga.
Lumea după coronavirus nu va mai fi aceeaşi, dar lecţia umanităţii, a solidarităţii şi a cooperării internaţionale, pe care o învăţăm din această criză, poate transforma lumea într-una mai bună şi mai atentă la suferinţele celor din jur şi ne poate conduce spre progres. (sursa: romania-actualitati.ro)