S-a aprobat şi la nivelul Câmpulungului, la şedinţa Consiliului Local din 30 aprilie
Cheltuiala în cazul Spitalului Municipal este de 1.500.000 lei, iar la TBC, de 177.500 lei
Săptămâna trecută, bugetul Câmpulungului a suferit o nouă rectificare, motivele fiind legate, în principal, de măsurile adoptate la nivel naţional, cu aplicabilitate în teritoriu, pentru a opri extinderea virusului care a îmbolnăvit peste 14.000 de români şi a ucis alţi 900. Municipalitatea se conformează prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43/2020, pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului, pe perioada stării de urgenţă. Potrivit actului normativ precizat, se va acorda un stimulent de risc, în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Plata se face pe perioada stării de urgenţă şi este suportată din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite.
Ca urmare a acestei decizii de sprijinire a cadrelor medicale aflate în linia întâi, conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung a înaintat o adresă Primăriei, prin care a solicitat rectificarea bugetului de venituri proprii şi subvenţii, în trimestrul II, cu suma de 177.500 lei, ca urmare a suplimentării veniturilor cu „Sume alocate pentru stimulentul de risc”, concomitent cu majorarea cheltuielilor. În cazul Spitalului Municipal, majorarea veniturilor şi a cheltuielilor în acest scop se face cu 1.500.000 lei. M.B.