Ceea ce anticipam în toamna anului trecut s-a adeverit. Lucrările pentru refacerea podului de la Apa Sărată nu au fost finalizate pe 30 aprilie 2020, aşa cum s-a anunţat, şi sunt departe de a se încheia. Constructorul nu mai are nicio scuză, a avut timp berechet şi îngăduinţa autorităţilor, vremea a fost favorabilă, însă, nici de această dată, nu s-a ţinut de promisiune, tărăgănând o lucrare al cărei proiect a demarat în august 2017! Motivul invocat acum, pentru o nouă amânare, îl reprezintă pilonii de susţinere a podului, care ar trebui să aibă o perioadă de până la 28 de zile de „maturizare”.
Subiectul privind situaţia lucrărilor la acest pod a fost dezbătut, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local. Nicolae Dumitrescu a fost cel care a deschis discuţia pe această temă, rezultând un dialog cu primarul Liviu Ţâroiu, din care reiese faptul că mai avem de aşteptat până când podul va fi dat în folosinţă. „După ce ne-a dat speranţe vreme de câteva zile, „podul nefericirii” câmpulungenilor, de circa şapte luni, stagnează în continuare. Nu se mai lucrează nimic acolo, poate ar fi cazul, măcar, să terminăm acest pod, să revenim la normal, sunt şapte luni de suferinţă. Astăzi (n.r. 30 aprilie) am trecut pe acolo, nu era nimeni.”, a ridicat mingea la fileu Nicolae Dumitrescu. „Acum s-au turnat betoane şi se aşteaptă, vin grinzile cât de repede, pilonii sunt făcuţi, partea de jos e făcută şi întărită.”, a venit blocajul din partea primarului Liviu Ţâroiu. „M-am uitat în mod special, betonul e uscat, absolut totul, totul, nu am văzut niciun motiv pentru care acest pod să nu fie în lucru acum.”, a insistat Dumitrescu. „Pilonul, ca să poată fi folosit şi pus pe el, trebuie ca să aibă timp între 18 şi 28 de zile de maturizare, n-o să-l oblig eu pe constructor, care dă garanţia, să pună grinzile mâine, chiar dacă ştiu sigur că nu le are pe toate.”, a replicat primul om al urbei. „Nu-l obligaţi, domnule primar, aşa cum nu-l obligaţi de ani de zile să facă numai prostii.”, a fost răspunsul de final al consilierului Nicolae Dumitrescu. Amintim că, după adjudecarea contractului, în august 2017, de către firmele care prestează şi în Piaţa Primăriei, valoarea totală a investiţiei a fost majorată de trei ori. Astfel, dacă iniţial valoarea contractată a fost de 738.887,66 lei, în toamna lui 2017 Consiliul Local a actualizat devizul general, iar valoarea totală a investiţiei ajungea la 907.737 lei, din care construcţii plus montaj 738.888 lei. Contribuţia Primăriei la această investiţie era de 184.021,18 lei. Pe 25 aprilie 2019, tot prin votul aleşilor locali, costul lucrării a fost adaptat la noutăţile salarizării personalului de pe şantiere. Conform reglementărilor în vigoare privitoare la salariul minim plătit în construcţii, valoarea totală a investiţiei a ajuns la 1.074.465,18 lei, din care construcţii plus montaj 905.616,04 lei. Contribuţia Primăriei a rămas neschimbată. Pe 27 iunie 2019, cifrele s-au schimbat din nou, urmându-se aceeaşi procedură. Astfel, proiectul, în ansamblul său a ajuns să coste 1.079.258,05 lei, din care construcţiile şi montajul presupun o cheltuială de 909.525,21 lei. În ceea ce priveşte partea Primăriei, aceasta aproape că se dublează, de la 184.021,18 lei, la 355.542,35 lei. Rămâne de văzut ce sumă va fi vehiculată la următoarea actualizare a costurilor de execuţie. Până atunci, coşmarul şoferilor continuă. Ama IVAN