Încă trei argeşeni confirmaţi pozitiv se adaugă celor 140 existenţi în raportarea aferentă zilei de joi, 30 aprilie. Vineri, 1 mai, numărul acestora a crescut la 143, potrivit informării Instituţiei Prefectului Argeş, care transmite şi alte date: 248 de persoane aflate în carantină; 148 de persoane internate în spital; 35 de persoane vindecate; 11 persoane decedate.
Dintre primarii musceleni în localităţile cărora s-au înregistrat cazuri de COVID-19, Tudorel Vasile Miriţă a avut veşti bune pentru cetăţenii din Schitu Goleşti şi nu numai. Căci ne bucurăm cu toţii să aflăm despre însănătoşirea muscelenilor infectaţi cu teribilul virus, care, la Câmpulung, le-a fost fatal unor pacienţi care aveau suferinţe grave dinaintea contractării coronavirusului. Pe 1 mai, când primarul Miriţă a revenit cu noutăţi pe pagina sa de socializare, din cele trei cadre medicale care au serviciul la Spitalul Municipal Câmpulung, două s-au făcut bine. „Situaţia epidemiei de coronavirus în localitatea Schitu Goleşti, pe 1 mai 2020, se prezintă astfel: 1 persoană venită din străinătate este în izolare la domiciliu; 1 persoană este confirmată pozitiv cu COVID-19 (o asistentă medicală de la Spitalul Câmpulung, internată la Spitalul Mioveni). Să le spunem „bun venit” acasă celor 2 cadre medicale de la Spitalul Câmpulung, vindecate şi externate de la Spitalul Mioveni şi de la Spitalul de Boli Infecţioase Piteşti!”, a transmis ieri primarul Tudorel Vasile Miriţă.
Potrivit ultimelor comunicări ale primarilor Dorel Tănăsescu şi Ionel Dulamă, la Bughea de Jos şi Rucăr se înregistra câte un caz în fiecare localitate. Iar la Godeni, aşteptăm veşti de la primarul Ion Pădureanu despre câţi consăteni s-au însănătoşit din cei 12 aflaţi în spital la precedenta comunicare. „E.M.”