Instituţia Prefectului informează că, în ultimele 24 de ore, angajaţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Armatei au participat la mai multe acţiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în judeţul Argeş.
Au fost verificate 282 de persoane în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de carantină şi izolare, şi au fost aplicate 128 de sancţiuni, în valoare totală de 181.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei.
A fost întocmit şi un dosar penal nou pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Un bărbat de 59 de ani a prezentat poliţiştilor, la control, o adeverinţă, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu figura cu contract de muncă activ.