4 C
Campulung Muscel
08/12/2024

Bugetarii de la Godeni sunt fericiţi. Ei nu rămân fără vouchere de vacanţă, precum colegii de la Câmpulung

Şi aleşii de la Godeni au actualizat grila de personal a Primăriei, aprobând, la sfârşitul lunii martie, organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului. În comuna vecină sunt ocupate 22 de posturi din totalul de 23, la care are dreptul instituţia ca să funcţioneze în condiţii normale. Din cei 11 funcţionari publici, unul are rol de conducere, iar restul de 10, de execuţie. 10 este şi numărul salariaţilor consideraţi personal contractual, un post fiind disponibil. Pentru tot personalul din administraţia publică locală de la Godeni, permanent şi temporar, aşa cum sunt consideraţi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, autorităţile locale au prevăzut un fond de salarii în valoare de 2.448.000 lei. 1.570.000 lei este suma care acoperă necesarul salarial pentru cele 23 de posturi din Primărie, inclusiv pe cel vacant, a cărui ocupare se va încerca, probabil, în perioada următoare. Diferenţa de 878.000 lei este direcţionată către susţinerea celor 26 de indemnizaţii acordate în cadrul Asistenţei sociale, pentru persoane încadrate într-un anumit grad de handicap. La începutul anului, consilierii locali au hotărât, la propunerea Executivului, ca, în acest an, începând cu luna ianuarie, salariile de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual să se menţină la nivelul aferent lunii decembrie 2019.                             

Iată care sunt salariaţii din administraţia publică de la Godeni:

Demnitari

Ion Pădureanu, primar; 

Dorel Rumînescu, viceprimar; 

 

Secretar general al comunei 

Elena Iorga, secretarul general al comunei (clasa I, grad profesional II, studii superioare); 

 

Compartiment Contabilitate, Impozite şi Taxe, Achiziţii Publice 

Simona Pătru, inspector (clasa I, grad profesional principal, studii superioare);

Elena Cristina Proca, inspector (clasa I, grad profesional principal, studii superioare);

Gabriela Enache, inspector (clasa I, grad profesional asistent, studii superioare);

Mădălina Gabriela Preda, consilier achiziţii publice (clasa I, grad profesional asistent, studii superioare);

Luminiţa Carmen Vintilă, inspector (clasa I, grad profesional asistent, studii superioare); 

 

Compartiment Agricol şi Fond Funciar

Iuliana Venera Niculescu, consilier (clasa I, grad profesional principal, studii superioare);

Violeta Niculina Drăghici, inspector (clasa I, grad profesional superior, studii superioare);  

 

Compartiment Stare Civilă 

Laura Maria Godea, consilier (clasa I, grad profesional principal, studii superioare);

 

Compartiment Asistenţă Socială 

Cristina Roberta Iosif, inspector (clasa I, grad profesional superior, studii superioare); 

 

Compartiment Dezvoltare Locală şi Proiecte

Cristina Maria Cincă, consilier (clasa I, grad profesional debutant, studii superioare); 

 

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (personal contractual)

Tudoriţa Gabriela Ilinescu, şef S.V.S.U. (studii medii); 

 

Compartiment Administrativ şi Servicii (personal contractual) 

Adrian Vlaicu, şofer pe microbuzul şcolar (treapta profesională I, studii medii);

Mihai Marian Rolea, şofer pe microbuzul şcolar (treapta profesională I, studii medii); 

Costel Viorel Dumitru, muncitor buldoexcavatorist (treapta profesională I, studii medii); 

Gheorghe Lăcău, muncitor tractorist (treapta profesională I, studii medii);   

Vacant, muncitor mecanic pompe apă (treapta profesională III, studii medii);

Sabin Ţăpuş, muncitor fochist (treapta profesională IV, studii medii);

Niculina Dumitrache, guard (studii medii);

 

Compartiment Cultură

Simona Stancu, referent Căminul Cultural (treapta profesională I, studii medii);

Mariana Carmen Pătrana, bibliotecar Biblioteca Comunală (treapta profesională II, studii medii).

Ce salarii de bază se câştigă la Godeni   

La data de 31 martie, lista salariilor de bază acordate angajaţilor din subordinea lui Ion Pădureanu – salariu corespunzător funcţiei, gradului, gradaţiei, vechimii în specialitate – se prezenta astfel. Cu excepţia primarului, viceprimarului şi secretarului, angajaţii Primăriei, inclusiv asistenţii personali, iau şi indemnizaţie de hrană în sumă de 347 lei, reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime garantate în plată, acordate în baza Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

      

Funcţii de demnitate publică 

Primar: 9.360 lei; 

Viceprimar: 7.280 lei; 

 

Funcţie publică de conducere 

Secretar general al comunei: 7.259 lei; 

 

Funcţii publice de execuţie

Consilier 

-grad profesional principal, gradaţia 4, studii superioare: 4.600 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

-grad profesional principal, gradaţia 2, studii superioare: 4.274 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

-grad profesional debutant, gradaţia 3, studii superioare: 3.894 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;   

Consilier Achiziţii Publice

-grad profesional asistent, gradaţia 4, studii superioare: 4.270 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

Inspector 

-grad profesional superior, gradaţia 5, studii superioare: 5.077 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;  

-grad profesional principal, gradaţia 4, studii superioare: 4.600 lei + 460 lei (10%, spor pentru activitatea de control financiar preventiv, care se acordă pe perioada de exercitare a acesteia) + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

-grad profesional principal, gradaţia 3, studii superioare: 4.488 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

-grad profesional asistent, gradaţia 3, studii superioare: 4.166 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

 

Personal contractual

Şef S.V.S.U. (gradaţia 2, studii medii): 3.615 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

Referent (treapta I, gradaţia 5, studii medii): 3.829 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Bibliotecar (treapta II, gradaţia 5, studii medii): 3.829 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;  

Guard (gradaţia 5, studii generale): 3.057 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Şofer (I, gradaţia 5, studii medii): 3.988 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;  

Muncitor calificat (treapta I, gradaţia 5, studii medii): 3.988 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Muncitor calificat (treapta I, gradaţia 4, studii medii): 3.891 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Muncitor calificat (treapta IV, gradaţia 5, studii medii): 3.680 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Asistent personal (gradaţia 0, studii medii, generale): 2.232 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană; 

Asistent personal (gradaţia 1, studii medii, generale): 2.334 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;  

Asistent personal (gradaţia 2, studii medii, generale): 2.450 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;   

Asistent personal (gradaţia 3, studii medii, generale): 2.573 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

Asistent personal (gradaţia 4, studii medii, generale): 2.638 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

Asistent personal (gradaţia 5, studii medii, generale): 2.703 lei + 347 lei, indemnizaţie de hrană;

Salariul de bază pentru funcţia de secretar general al comunei cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim. Nivelul veniturilor salariale se stabileşte fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar al comunei, cu încadrarea cheltuielilor de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli, conform Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În anul 2020, se vor acorda vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei, pentru un salariat. 

Cât priveşte Consiliul Local, câştigul lunar al unui ales, în calitate de participant la şedinţa ordinară lunară, la cea a comisiei de specialitate şi, ocazional, la câte o extraordinară, se ridică la 936 lei. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!