Întrunit în şedinţă în data de 9 aprilie 2020, Biroul Executiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a decis, în condiţiile în care toate competiţiile oficiale au fost amânate până când situaţia legată de pandemia de COVID-19 va permite începerea treptată a activităţilor, completarea calendarului competiţional 2020 cu Campionatului Naţional Digital de Circuit Betano. Acesta va cuprinde 8 etape şi va avea loc în perioada 18 aprilie – 6 iunie 2020.
Prima etapă din Campionatul Național Digital pe Circuit Betano Romania a fost programată pentru sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 12.00, în direct la Pro X, competiţia fiind deschisă fanilor automobilismului sportiv, gamerilor şi piloţilor. FRAS s-a adaptat contextului social actual şi demarează în premieră în România Campionatul Naţional în mediul online, urmând să implementeze, ulterior, şi raliuri, coastă, rally-cross sau drift. Motorsportul digital, cunoscut şi ca Sim Racing sau E-sport, este disciplina cu cea mai mare creştere în cadrul Federaţiei Internaţionale a Automobilului şi reprezintă o comunitate vastă de utilizatori. „Federaţia Română de Automobilism Sportiv este aproape de membrii săi, dar şi de pasionaţii de motorsport din România în această perioadă şi îi ajută să stea în case. Astfel, am lansat într-un timp extrem de scurt Campionatul Naţional Digital pe Circuit, o competiţie care se va desfăşura de pe simulatoarele sau computerele de acasă, dar care va fi gestionată printr-o platformă şi de pe servere dedicate şi transmisă live. Mă bucur că BETANO, noul partener al Federaţiei, a înţeles importanţa mesajului #stămacasă şi ne este alături şi în aceste momente. Toate informaţiile legate de modul de înscriere şi participare vor fi disponibile pe pagina noastră oficială, www.fras.ro”, a declarat preşedintele FRAS, musceleanul Norris Măgeanu. Campionatul Național Digital pe Circuit BETANO va avea un total de opt etape: etapa 1 Silverstone (18 aprilie), etapa 2 Red Bull Ring (25 aprilie), etapa 3 Nürburgring (02 mai), etapa 4 Barcelona (09 mai), etapa 5 Mugello (16 mai), etapa 6 Imola (23 mai), etapa 7 Spa-Francorchamps (30 mai), etapa 8 Motorpark Romania (06 iunie). Precalificările vor avea loc săptămânal, de duminică până vineri, urmând ca, în zilele de sâmbătă, să se desfășoare finalele între primii 30 de participanți, cu timpii cei mai buni. În Campionatul Național Digital pe Circuit Betano se pot înscrie toți piloții licențiați FRAS pentru 2020, dar și persoanele nelicențiate care vor fi nevoite să se licențieze la Federație ca piloți digitali și să se înscrie în etape. Competiția se va desfășura de pe computer, iar pentru a participa, un utilizator are nevoie de Windows ca sistem de operare, de un simulator sau volan special pentru jocuri și de instalarea jocului Assetto Corsa. Astfel, Campionatul Național Digital pe Circuit BETANO devine locul în care fanii și piloții virtuali (gamerii) se pot duela cu protagoniștii din campionatele naționale. Campionii care sunt deja piloți vor primi licențe gratuite în sezonul 2021 în campionatele de raliuri, iar licențiații digital vor primi cursuri de pilotaj și conducere defensivă în cadrul școlilor acreditate FRAS. Ama Ivan