Musceleanca Andreea Panțuroiu s-a clasat pe locul IV în proba de triplusalt de la Campionatele Mondiale de sală, care s-au desfăşurat la Birmingham. Atleta, în vârstă de 23 de ani, a reuşit să obţină o nouă performanţă, cu o săritură de 14,33 metri.
Andreea Panţuroiu „sare” din victorie în victorie! La ultima competiţie mondială la care a participat, atleta a reuşit să îşi egaleze recordul personal, cu o săritură de 14,33m. Medaliile au fost cucerite de venezueleanca Yulimar Rojas (14,63 m), de jamaicana Kimberly Williams (14,48 m) și de Ana Peleteiro din Spania (14,40 m). Doar 7 cm îi mai trebuiau muscelencei pentru a obţine o medalie, însă locul IV pe care s-a clasificat îi conferă o poziţie destul de bună faţă de alte concurente şi, mai ales, o evoluţie şi o motivaţie pentru anii următori.
„Andreea a concurat excepţional, mai ales că, în ultimele luni, s-a confruntat cu tot felul de probleme de sănătate. Cred că şi aceste pauze au fost motivul pentru care Andreea nu a mai avut puterea să execute ultimele sărituri la capacitate maximă.”, a spus Mihaela Nicoară, antrenoarea sportivei, pentru site-ul Federaţiei Române de Atletism.
Şi preşedintele Federaţiei Române de Atletism a susţinut la eveniment că este o performanţă mare pentru Panţuroiu, participând la o competiţie la care nu oricine ajunge, unde primele locuri au făcut recorduri personale, iar locul I record mondial în acest moment.
La 23 de ani împliniţi recent, Andreea Panţuroiu, din Campulung Muscel, are foarte multe premii în palmares, iar acum se pregăteşte intens pentru competiţiile viitoare. De asemenea, este de menţionat şi faptul că musceleanca a participat şi în compania unor mari atlete şi a făcut faţă, integrându-se, totuşi, în elita europeană a atletismului.