Măcar pentru tinerii şi adulţii care manevrează cu uşurinţă telefoanele inteligente, primarii din Muscel ar fi putut întreţine o comunicare facilă, prin intermediul reţelei de socializare, ale cărei beneficii sunt exploatate de prea puţini lideri de Primării. Edilii de la Schitu Goleşti, Bughea de Jos, Lereşti, Rucăr şi Vlădeşti sunt cam singurii care întreţin un dialog activ cu cetăţenii, pe care îi ţin la curent, în această perioadă dificilă, cu toate acţiunile întreprinse în localitate. Ce fac restul? Or fi punând afişe la Primărie, la care n-ai ce căuta, fiindcă avem reguli stricte în privinţa deplasărilor! În aceste vremuri tulburi, după comportamentul primarilor musceleni, vă puteţi da seama singuri cine merită să mai rămână la conducere şi cine trebuie trimis acasă, din cauza metehnelor îmbătrânite care „contagiază” instituţia repetentă la capitolul informare, ca metodă de prevenţie a pătrunderii bolii în comunităţile rurale.
La Vlădeşti, Primăria nu face cumpărături pentru toţi sătenii de peste 65 de ani, ci numai celor fără rude
Dacă faci, nu strică să aduci la cunoştinţa publică, pentru ca cetăţenii să afle că primarul nu stă ca popândăul, la adăpostul biroului „îmbălsămat” cu spirt din oră în oră. Cum s-a dat ordonanţa militară din week-end, ce a precedat-o pe cea cu obligaţii impuse pe durata zilei, primarul Cristian Hristu Dică i-a anunţat pe consăteni că a început patrula prin Vlădeşti, împreună cu şeful S.V.S.U. Acţiunea nu s-a lăsat cu bătăi de cap pentru edilul care n-a găsit lume pe stradă, situaţie care, probabil, se va menţine şi după continuarea raidurilor prin comună împreună cu Poliţia şi Jandarmeria. Hristu Dică a făcut apel la populaţie să respecte cerinţele celei mai proaspete ordonanţe militare, care, totodată, impune reguli şi autorităţilor locale. În special, pe cea privitoare la sprijinul acordat vârstnicilor, pe care nu are cine să-i ajute la refacerea proviziilor.
Înainte să apară normele care restricţionează ieşirea din case, posibilă doar excepţional, Primăria Vlădeşti a identificat toţi sătenii de peste 65 de ani, cărora n-are cine să le facă cumpărăturile. „În Vlădeşti, avem 501 persoane peste 65 ani. Ieri, 24 martie, am avut o persoană care a fost aprovizionată. Dacă aveţi informaţii despre persoane în vârstă sau chiar persoane care nu pot să se aprovizioneze singure, vă rog să informaţi C.L.S.U. Vlădeşti. Totodată, vă rog să respectaţi ordonanţele militare şi, dacă aveţi orice problemă, vă stăm la dispoziţie pentru lămuriri şi ajutor non-stop, conform programului de permanenţă afişat pe pagina de socializare (n.r. permanenţă asigurată din 23 martie, până pe 22 aprilie, de Vasile Simion, Dan Olaru şi Sorinel Diţă, fiecare cu programul orar de pază stabilit, pe timpul nopţii şi al zilei, cu menţiunea că sâmbăta şi duminica, în afara orelor de program, permanenţa o asigură primarul, viceprimarul şi şeful S.V.S.U.). Vă mulţumesc pentru înţelegere!”, le transmite edilul cetăţenilor, între care se află unii care au înţeles greşit noţiunea de ajutor.
Componenţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă nu fac shopping pentru toţi vârstnicii din localitate, mai cu seamă că cei mai mulţi au urmaşi, indiferent că locuiesc sau nu cu copiii şi nepoţii sub acelaşi acoperiş. Din acest motiv, primarul le cere oamenilor din comună să-şi ajute părinţii şi bunicii cu asigurarea alimentelor, întrucât treaba autorităţilor statului sunt numai bătrânii rămaşi singuri pe lume. „Primăria Vlădeşti nu poate să facă faţă tuturor celor 501 peste 65 ani, doar la acele persoane care nu au susţinători legali sau aflaţi în situaţii grave intervenim. Fără ajutorul dumneavoastră, rude şi apropiaţi ai persoanelor peste 65 ani, nu o să putem rezolva această situaţie dificilă prin care trecem.”, a adăugat şeful Executivului.
Cele şase supermarketuri din Lereşti, contactate de primar, sunt de acord să livreze la domiciliu. Pentru toată lumea, nu numai pentru vârstnici
Lereştenii trecuţi de 65 de ani sunt şi problema primarului Marian Toader, care a găsit o soluţie de a le fi de ajutor în chestiunea procurării alimentelor. Ce strategie are administraţia publică de la Lereşti pentru ajutorarea celei mai expuse la pericol categorii de vârstă, pentru care deplasările bine întemeiate sunt permise doar două ore pe zi, aflăm dintr-o comunicare postată pe pagina instituţiei. „Am luat legătura cu magazinele din Lereşti. Avem echipe care identifică persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi le vom sprijini să îşi poată face cumpărăturile de la domiciliu. Magazinele din Lereşti au răspuns pozitiv şi au acceptat livrarea produselor de igienă personală şi a alimentelor la domiciliu, pentru persoanele trecute de 65 de ani, dar şi pentru toţi lereştenii care doresc să facă cumpărăturile prin livrare la domiciliu. Astfel, se va face comerţ cu amănuntul cu livrare la domiciliu, comenzile fiind luate telefonic pentru cumpărături utile pentru minim două zile. Persoanele care vor livra îndeplinesc condiţiile de prevenire a coronavirusului, respectând toate măsurile de igienă şi protecţie.”, este anunţul primarului de la Lereşti, care se bazează pe consăteni pentru identificarea celor care n-au cum să apeleze la magazine sau la cunoştinţe, pentru a le trimite la cumpărături. În plus, acesta caută semeni doritori să se pună la dispoziţia cetăţenilor în nevoie, dând o mână de ajutor în cadrul acţiunii de livrare a alimentelor la domiciliu. Pe pagina Primăriei Lereşti sunt prezentate şi numerele de contact ale celor şase supermarketuri.
La Bughea de Jos, primarul comunică zilnic toate schimbările produse în situaţia izolaţilor din comună
La Bughea de Jos se poate mai mult decât la Câmpulung, la capitolul transparenţă a situaţiei izolaţilor, pe care primarul Dorel Tănăsescu a făcut-o publică de fiecare dată când au apărut schimbări. Potrivit ultimei informări transmise de acesta, numărul bughenilor aflaţi în izolare scăzuse, în primele zile ale săptămânii, de la 17 la 16, din cauza insului care nu a respectat restricţia de autoizolare, fiind ridicat de Poliţie şi SMURD şi băgat în carantină. Miercuri, 25 martie, s-a produs o creştere, la 18, pe fondul izolării a două persoane. În plus, edilul actualizează, pe măsura succedării obligaţiilor de urmat, cerinţele privind deplasarea, igiena şi contactarea medicului de familie, în cazul în care cetăţenii sunt încercaţi de simptome asemănătoare infecţiei cu coronavirus. Rugămintea primarului Tănăsescu, repetată la fiecare anunţ public, este ca lumea să stea în casă, mai ales că, la ţară, unde gospodarul are curte şi grădină, îndemnul nu este chiar atât de greu de urmat ca la oraş, unde familia este „consemnată” într-un apartament parcă mai neîncăpător ca niciodată.
De miercuri datează şi evidenţa locuitorilor trecuţi de 65 de ani, care sunt în număr de 528. „Grupul constituit împreună cu Compartimentul de Asistenţă Socială a analizat fiecare persoană în parte care ar fi „fără susţinători sau altă formă de ajutor” şi a stabilit un număr de 16 persoane, care, în urma vizitei la domiciliu şi sub semnătură, s-au exprimat că nu au nevoie de ajutor. Persoane fără adăpost în comună: 0.”, este anunţul primarului de la Bughea de Jos.
36 de rucăreni au nevoie de ajutorul Primăriei
Şi primarul Ionel Dulamă şi-a înteţit comunicările pentru populaţia interesată să afle cât mai multe despre măsurile luate pe plan local. Pe 25 martie, când a intrat în vigoare Ordonanţa Militară nr.3, menită să-i ţină cât mai mult în casă pe românii în vârstă, la Rucăr, s-au constituit trei echipe în scopul de a-i ajuta pe bătrânii din comună, fără familie, să-şi procure alimenteze şi medicamentele. Sunt în nevoie, potrivit informaţiilor făcute publice de primar, 36 de persoane, care, după cum asigură acesta, vor fi vizitate la domiciliu de către reprezentanţii Primăriei. Ionel Dulamă face şi el apel la cetăţenii care au cunoştinţă de cazuri de vârstnici neajutoraţi să sune la Primărie. Potrivit anunţului edilului rucărean, în comună, pe 25 martie, erau înregistraţi 20 de cetăţeni aflaţi în izolare la domiciliu şi alţi opt din categoria şoferilor de TIR, care au regim special. „Niciuna dintre aceste persoane nu prezintă simptome de îmbolnăvire cu virusul COVID-19.”, a adăugat acesta.
Izolaţii de la Schitu Goleşti sunt îndemnaţi de primar să-i ceară ajutorul
Comunicarea primarului Tudorel Vasile Miriţă, datând de la începutul săptămânii, indică un număr de 33 de locuitori ai comunei Schitu Goleşti aflaţi în izolare şi unul în carantină. „Amintesc că persoanele aflate în izolare au obligaţia să nu părăsească sub nicio formă locuinţa, sancţiunile fiind, în caz de încălcare a obligaţiei, atât amenda cu un maxim de 5.000 lei, dar şi transformarea izolării la domiciliu în carantină, într-un spaţiu instituţionalizat de carantină, sub escorta forţelor de ordine. În caz de nevoie, persoanele aflate în izolare pot apela Primăria pentru satisfacerea unor cerinţe aşa cum, astăzi (n.r. 23 martie), în satul Valea Pechii, s-a asigurat procurarea laptelui praf şi a altor alimente pentru o familie în izolare, cu un copil sugar. Respectaţi, încă o dată vă rog, regulile şi instrucţiunile autorităţilor naţionale, judeţene şi locale, care sunt competente să gestioneze starea de urgenţă, pentru a vă proteja sănătatea dumneavoastră, a părinţilor şi a bunicilor dumneavoastră, a noastră, a tuturor.”, este apelul la înţelegere al primarului de la Schitu Goleşti. M.B.