Trei încercări de a „recruta” un proiectant, prin intermediul portalului de achiziţii publice, de către Primăria Câmpulung, zorită, în anul electoral, să asigure nevoia de parcări în municipiu, s-au soldat cu un eşec. După un mandat la finalul căruia consemnăm rateurile înregistrate de autorităţile locale în experimentul parcărilor de domiciliu, pe care colaboratorul privat şi serviciul public n-au fost în stare să le amenajeze în mai bine de doi ani, edilii îi dau bice cu documentaţia unui proiect îndrăzneţ. Nu pentru un oraş dezvoltat, ci pentru târgul nostru prăpădit, ai cărui conducători au fost dovediţi de nişte pârdalnice de asfaltări, marcări şi numerotări. Nici la această dată, după mai bine de o jumătate de mandat de la debutul intenţiei de a le lua oamenilor bani pentru parcarea de la domiciliu, contractarea nu a fost finalizată, nici măcar avansată. Dar ce vorbim noi despre contracte, când nici amenajarea spaţiilor de pe urma cărora va fi încasată taxa n-a fost bifată ca sarcină realizată de ADP! E greu, e complicat, e copleşitor pentru angajaţii statului, care înaintează cu paşi mici în chestiuni fireşti, dorite de cetăţeni care, vorba românului, roagă Primăria cu bani.
În acest an, doar se face documentaţia construcţiei celor două parcări etajate
Nici taxarea parcărilor publice n-a impresionat prin cine ştie ce promptitudine în punerea în aplicare a măsurii, deşi trasarea locurilor s-a făcut atât în timpul contractului de concesiune încheiat cu afaceristul Geantă, în 2009, cât şi în 2018, în cadrul proiectului de amenajare a tronsonului cuprins între „Bărăţie” şi „Dinicu Golescu”. Chiar cu parcările făcute, autorităţilor le-a luat aproape un an să cumpere nişte parcometre şi să le pună în funcţiune.
În sfârşit, să depăşim momentul neputinţei repetat demonstrate de capii administraţiei publice locale, căci s-au ivit alte planuri la orizont. Debutate, cum era de aşteptat, tot cu stângul. Pe lista de investiţii a acestui an figurează, ca obiectiv de îndeplinit, un studiu geotehnic şi un studiu de fezabilitate pentru execuţia de parcări, pe străzile Dumitru Lazea şi Fraţii Goleşti, cu o alocare de 160.000 lei din excedentul bugetului local. Totalul se cifra la 165.000 lei, dar 5.000 lei s-au cheltuit anul trecut. În 2019, ni s-au expus, cu mai multe amănunte, planurile de a demola înlănţuirea de garaje din Vişoi, din zona „Balada”, unde se pretează atât o parcare etajată, cât şi un parc de joacă pentru copii, graţie generozităţii spaţiului, care poate fi fructificat în beneficiul locuitorilor. Iar pe Fraţii Goleşti, amplasamentul viitoarei parcări etajate va fi zona din spatele Clubului ARO, înţesată, zi lumină, de maşinile care nu mai au loc în faţă.
Condiţiile Primăriei, refuzate de trei ori de firma din Pantelimon
Pe 12 martie, încercare nereuşită a Primăriei Câmpulung de a contracta serviciile unui proiectant pentru cele două studii! Sarcina a fost atribuită, prin încredinţare directă a contractului, unei firme din Pantelimon, SC Tehno Consulting Solution SRL. Însă înţelegerea a picat, pe fondul unei neînţelegeri asupra preţului lucrării, care cuprinde două documentaţii. Primăria era dispusă să ofere un preţ de 65.000 lei, fără TVA (77.350 lei, cu TVA), per studiu, sperând la o cheltuială totală de 130.000 lei, fără TVA (154.700 lei, cu TVA).
Condiţiile Primăriei au fost refuzate de ofertant care lucrează cu 130.000 lei un singur studiu. Altfel spus, firma de proiectare spre care s-a orientat autoritatea contractantă dorea 260.000 lei, fără TVA, sau 309.400 lei, preţul cu TVA.
Povestea se repetă pe 16 martie, când din nou condiţiile autorităţii contractante sunt refuzate de ofertantul din Pantelimon – Ilfov, din acelaşi motiv. Firma cerea 130.000 lei pentru un studiu, or Primăria voia să le facă pe amândouă cu aceşti bani, având propuse parcări şi pe Dumitru Lazea, şi pe Fraţii Goleşti. În aceeaşi zi, a mai avut loc o încercare eşuată a Primăriei de a contracta serviciile de proiectare, achiziţionând serviciile firmei de mai înainte doar pentru studiul de fezabilitate necesar construcţiei parcărilor, la preţul de 65.000 lei. Şi această tentativă de a intra într-o colaborare cu proiectantul din Pantelimon a fost zădărnicită, privatul rămânând ferm pe poziţii în privinţa preţului: 130.000 lei, sumă despre care SICAP face precizarea că este fără TVA.
Abia a patra încercare, consumată pe 17 martie, a produs un rezultat pozitiv pentru cele două părţi, care s-au pus de acord asupra sumei totale de 130.000 lei (154.700 lei, cu TVA), pentru un singur studiu de fezabilitate. Documentaţia se va referi la parcările supraetajate propuse a fi realizate pe cele două amplasamente, din centru şi Vişoi. „Se vor prezenta devize generale şi indicatori tehnico-economici separat, pe fiecare locaţie.”, este cerinţa autorităţilor locale, trecute prin chinurile facerii până au căzut la învoială cu partenerul din Pantelimon.
ADP-ul cumpără indicatoare pentru parcometre
Dacă tot am adus vorba despre parcări, şi ADP-ul câmpulungean a întreprins nişte achiziţii legate de acest domeniu în care mai sunt atâtea de pus la punct. Pe 9 martie, serviciul public a contractat de la Compania M.I.R.A. International, din Geamăna, zece indicatoare adiţionale, din material bond de 5 mm, decorat cu autocolant printat şi laminat, dimensiune 50 x 30 cm, la preţul de 65,45 lei bucata, în total 654,50 lei. Şi zece panouri indicatoare pentru parcometre (indicatoare de parcare, din material bond de 5 mm, decorat cu autocolant printat şi laminat, dimensiune 50 x 75cm), la preţul de 119 lei bucata, în total 1.190 lei. Dotările au costat Administraţia Domeniului Public şi Privat Câmpulung 1.844,50 lei.
Separat de această achiziţie, ADP a mai întreprins una, în aceeaşi zi, tot de la societatea din Geamăna, pentru un stoc ceva mai consistent de indicatoare: câte 20 de bucăţi de indicatoare adiţionale (50 x 30 cm) şi panouri indicatoare pentru parcometre (50 x 75 cm), la preţul total de 3.689 lei. M.B.