În data de 17 martie 2020, în cadrul şedinţei extraordinare a CJ Argeş a fost adoptată o hotărâre care constă în actualizarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Prin această hotărâre s-a luat decizia achiziţionării unui sistem real-time PCR şi chitul pentru detecţia COVID-19. Totodată, prin această hotărâre s-au alocat sume de bani pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi Spitalul de Pediatrie Piteşti în vederea asigurării de materiale necesare respectării condiţiilor igienico-sanitare.
Prin Decretul de instituire a stării de urgenţă pe teritoriul României, în Anexa nr. 1, Capitolul II – Domeniul economic ,,Art. 10 – Autorităţile publice centrale precum şi entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, pot achiziţiona în mod direct materiale şi echipamente necesare combaterii acestei epidemii.” Conform acestui decret, numai autorităţile publice centrale pot face achiziţii în mod direct, autorităţile publice locale, nefiind cuprinse, trebuind să urmeze procedurile din Legea 96/2016, privind achiziţiile publice. În concluzie, din cauza faptului că valoarea sistemului real-time PCR şi chitul pentru detecţia COVID-19 este mai mare decât pragul maxim pentru achiziţia directă şi pentru că în decretul mai sus menţionat autorităţile publice locale nu pot face achiziţii directe, este necesară demararea procedurii de achiziţii publice ceea ce conduce la prelungirea inutilă a termenului până când cetăţenii judeţului vor beneficia de serviciile acestui sistem.
Se suspendă activitatea de examinare pentru permise de conducere
Începând de marţi, 17 martie, a fost suspendată activitatea de examinare pentru permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei decizii. De asemenea, sunt reduse la maxim activităţile de relaţii cu publicul ale instituţiilor din subordinea MAI.
De asemenea, prin ordonanţă militară, au fost luate următoarele decizii:
-Se suspendă activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei.
-Este permisă organizarea de către unităţile economice de profil a activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.
-Se suspendă toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise.
-Se interzice organizarea şi desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spaţii deschise.
-Organizatorii evenimentelor organizate şi desfăşurate în spaţii deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligaţi să dispună măsuri care să asigure distanţa de minimum un metru între participanţi.
-Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au obligaţia ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie, precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă şi să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinaţie.
-Conducătorii de autovehicule menţionaţi anterior, care sosesc din „zone roşii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.
-Ansamblele şi subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara teritoriului naţional nu fac obiectul restricţiilor la export.
-Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18 martie 2020, ora 18.00, ora României.
-Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
-Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.
Măsuri de Ordine Publică
În aplicarea măsurilor stabilite prin decretul prezidenţial, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost adoptate următoarele decizii, ţinând cont de două obiecte majore, ducerea la îndeplinire sarcinile suplimentare ce revin unităţilor MAI pe linia prevenirii răspândirii coronavirusului; asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi un răspuns ferm la orice formă de criminalitate, în special a celei care doreşte să profite de această stare de urgenţă. Astfel:
-Structurile de poliţie locale sunt coordonate operaţional de Inspectoratele Judeţene de Poliţie, iar în Capitală de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Efectivele de poliţie locală sprijină poliţia naţională în măsurile de ordine publică.
-La nivel naţional sunt constituite echipe mixte de cercetare şi documentare şi sunt accentuate verificările privind modul în care sunt respectate condiţiile de izolare, corectitudinea informaţiilor furnizate de cetăţenii care intră în România şi orice alte aspecte ce ţin de asigurarea ordinii publice şi eficienţa măsurilor de combatere a răspândirii noului tip de coronavirus.
-Parchetul General şi Ministerul Afacerilor Interne au organizat în comun activitatea administrativă şi programul de intervenţie al unităţilor de parchet şi de poliţie judiciară, pentru a fi în măsură să fie asigurat un răspuns operativ şi ferm în faţa oricărei forme de criminalitate.
-Potrivit Codului Penal, săvârşirea unei infracţiuni profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă reprezintă o circumstanţă agravantă. În acest caz, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar în unele cazuri chiar se poate adăuga un spor de până la 2 ani închisoare.
-A fost întărită prezenţa în stradă a structurilor de ordine publică, la nivel naţional, şi aici ne referim la poliţie, jandarmerie şi poliţie de frontieră.
-Dispozitivul de poliţişti de frontieră este suplimentat şi sunt înăsprite măsurile de verificare la frontieră, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră.
-Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi analiză a bazelor de date sunt subordonate operaţional Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru creşterea capacităţii de verificare şi scurtarea timpului de răspuns în cazul anchetelor epidemiologice.
-Au fost suspendate exerciţiile, simulările, aplicaţiile şi orice alte activităţi care pot interfera cu măsurile luate pentru combaterea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, cu excepţia celor cu caracter militar desfăşurate în poligoanele de instrucţie.
-Au fost stabilite şi aplicate planuri de măsuri pentru asigurarea permanenţei la unităţile operative şi creşterea capacităţii operaţionale a acestora.
-Toate aceste decizii sunt aplicate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în strânsă colaborare cu instituţiile partenere din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
– Începând din 16 martie, odată cu declararea stării de urgenţă, la nivel naţional au acţionat peste 28.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, personal al Inspectoratului General de Aviaţie şi al serviciilor publice comunitare.
-Dintre aceştia, peste 10.000 de poliţişti şi peste 7.000 de jandarmi au desfăşurat misiuni ordonate şi au asigurat răspunsul la sesizările primite, iar peste 5.000 de pompieri au fost angrenaţi în misiunile curente privind situaţiile de urgenţă.
De asemenea, au fost demarate acţiuni în vederea identificării operatorilor economici sau a altor persoane care desfăşoară activităţi ilicite în legătură cu vânzarea produselor de protecţie împotriva infectării cu CoVid-19.
Măsuri de ordin medical
-Începând din 18 martie, rezidenţii la specialităţile medicină de urgenţă, anestezie terapie intensivă, boli infecţioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secţii în care sunt distribuiţi şi se vor prezenta la centrele de îndrumare pentru includerea în turele şi gărzile din secţiile a căror specialitate o urmează.
-Rezidenţii în specialităţile medicină de internă şi medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire şi se vor prezenta la Direcţiile de Sănătate Publică în vederea repartizării la Serviciile Judeţene de Ambulanţă, unităţile de primiri urgenţe, camerele de gardă sau secţiile de spital, în funcţie de necesităţi.
-Rezidenţii din alte specialităţi medicale decât cele enumerate până acum vor fi luaţi în evidenţă pentru a fi repartizaţi în funcţie de necesităţi.
-Rezidenţii aflaţi în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidenţiat în vederea luării în evidenţă şi repartizării în funcţie de necesităţi.
-În localităţile unde sunt mai multe spitale, rezidenţii vor fi repartizaţi în funcţie de nevoile fiecărei unităţi spitaliceşti, în colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică.
-Programul de pregătire pentru obţinerea atestatului în medicină de urgenţă prespitalicească va fi suspendat şi cursanţii se vor întoarce de urgenţă la unităţile de unde provin.
-La nivelul fiecărui centru universitar, din cadrul facultăţilor de medicină, vor fi recrutaţi studenţi, începând cu cei din anul patru, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activităţile din camerele de gardă. Studenţii recrutaţi desfăşoară activităţi de sprijin doar în situaţia depăşirii capacităţii curente a unităţilor medicale.
-Recrutări similare se vor face în fiecare judeţ unde există şcoli postliceale sanitare, începând cu cei din anul 2. De asemenea, elevii recrutaţi vor desfăşura activităţi de sprijin doar în cazul depăşirii capacităţii curente a unităţilor medicale.
-Comitetele judeţene şi locale de urgenţă se vor asigura de cazarea şi hrănirea studenţilor şi elevilor recrutaţi.
De asemenea, tot prin ordin al comandantului acţiunii a fost stabilit faptul că Institutul Naţional de Sănătate Publică este desemnat autoritate responsabilă pentru monitorizarea testării şi raportarea integrată a situaţiilor generate de noul tip de coronavirus.
Tot prin ordin al comandantului acţiunii a fost operaţionalizat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Totodată, au fost instalate 162 de corturi speciale, destinate triajului medical, dar şi pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.
În acelaşi timp, Ministerul Apărării Naţionale va construi şi operaţionaliza un nou corp ce va avea servi ca spital militar de tip ROL II în incinta spitalului Ana Aslan.
Grupul de Comunicare Strategică