Un bărbat de 57 de ani, din Vlădeşti, este acuzat de furt, după ce a dat iama într-o gospodărie din localitate şi a sustras mai multe bunuri. El s-a ales cu dosar penal şi riscă o pedeapsă cu închisoarea.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni au finalizat, săptămâna trecută, cercetările în cadrul acestui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt. Din cercetări s-a stabilit faptul că, în perioada de 25 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, un bărbatul ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 500 de lei, din anexa unei gospodării de pe raza aceleiaşi localităţi. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere corespunzătoare. A.I.