Mai mult ca niciodată, politicienii aflaţi în funcţiile de primar – unii parcă de prea multă vreme, dar asta nu e vina lor, ci a votanţilor – au nevoie de promovare. Şi cum publicitatea costă, bugetele comunelor fac loc şi acestei cheltuieli, graţie căreia edilii îşi pot prezenta numai partea pozitivă a activităţii lor de peste an sau de peste mandat, dat fiind faptul că suntem din nou la finalul unei legislaturi. Probabil că, având treabă la o Primărie rurală, aţi remarcat pe birourile din hol răsfirată o gazetă, pe care n-o găsiţi şi la chioşcurile de difuzare a presei. Tipăritura cu pricina trăieşte din contractele pe care primarii din judeţ le încheie, din bani publici, pentru fi lăudaţi, nu se ştie în ochii cui. Căci n-am văzut pe nimeni, niciodată, să pună mâna pe ziarul distribuit gratuit, mai cu seamă în aceste timpuri, în care Facebook este la putere. Iar pe Facebook n-am sesizat ca primarii abonaţi la revista cu pricina să fie “îngropaţi” în elogii.
Primul edil din Muscel care s-a grăbit să-şi rezerve spaţiu publicitar în publicaţia despre care relatăm este liberalul Claudius Ciobanu, de la Cetăţeni. Cel dintâi contract al acestuia, pe anul în curs, unul delicat, electoral vorbind, pentru primarii cu realizări pe sponci, este pentru „servicii de publicitate şi informare în „Viaţa satului argeşean”. Şeful administraţiei publice de la margine de Muscel a cumpărat publicitate, pe 20 ianuarie, prin atribuire directă a contractului unei firme din Bascov, Media Set Image SRL, care îşi descrie astfel revista editată: „Viaţa satului argeşean” oferă spaţiu pentru promovarea activităţilor administraţiilor locale din mediul rural, promovarea iniţiativelor investiţionale derulate de autorităţile administraţiilor publice locale din mediul rural, promovarea programelor cu finanţare europeană destinate agricultorilor din România sau unităţilor administrativ-teritoriale, promovarea sărbătorilor săteşti, informarea cetăţenilor cu privire la toate acestea.”
Pentru cele 12 luni ale anului, taxate cu 300 lei per apariţie lunară, Primăria Cetăţeni va achita un total de 3.600 lei. „Suma include documentarea la faţa locului, redactarea articolelor, machetarea, tipărirea, precum şi 100 de exemplare din publicaţie, exemplare care vor fi livrate la adresa beneficiarului.”, precizează ofertantul.
Şi vecinul de la Stoeneşti menţine colaborarea cu gazeta respectivă, fiind printre puţinele care îi alină edilului suferinţa pricinuită de apariţia reţelei de socializare, unde poţi să scrii ce-ţi trece prin cap la adresa unui primar. Norocul lui Paul Marin este că nu merg la vot postacii, care, la cât de croiţi sunt pe prestaţiile acestuia nu mereu mulţumitoare, ar avea puterea de a-i nărui visul de a prinde al cincilea mandat. În fine, şeful Executivului de la Stoeneşti se amăgeşte că cei 3.597 lei daţi pe un ziar pe care nu-l citeşte aproape nimeni îi vor repara imaginea „şifonată” de consătenii tineri, care dezbat gratis pe Facebook. Important este că primarul şi viceprimarul sunt cititori fideli, ca atare colaborarea cu „Viaţa satului argeşean” continuă pe durata a 11 luni. Pe Marin, directorul ziarului îl taxează cu 327 lei pe apariţie, fapt care ne duce cu gândul că a cumpărat mai mult spaţiu de promovare şi mai în faţă.
Îi urmează omologul de la Stâlpeni, Gabi Şerbănoiu, care se mulţumeşte cu un stoc de 70 de exemplare şi 10 luni de publicitate, care costă resursele comunităţii locale 3.000 lei. “E.M.”