25/01/2025

Elena Lasconi: „Europa trebuie să ştie „cine” este Câmpulung Muscel!

În sfârşit, avem un aspirant la Primărie cu care nu este ruşine în lume! Nu numai că n-avem nicio teamă că ne face de ruşine, dar ne reprezintă cu demnitate, cu onoare, cu prestanţă, motiv pentru care Elena Lasconi a fost felicitată de sute de musceleni care s-au simţit mândri. Ce avem acum ne-a făcut de râs şi în târgul nostru umil, aşa că… nicio şansă să ne inspire aceleaşi sentimente de bucurie că „este al nostru”, odată ieşit în lume. Bine că stă acasă şi că nu defilăm cu el în civilizaţie, în lumea evoluată, unde primează respectul pentru cetăţean şi banul public. Elena Lasconi a purtat cu mândrie frumosul costum popular muscelean în „patria fondurilor europene”, Bruxelles, unde s-a aflat în această săptămână. Relatările acesteia online despre timpul petrecut cu folos într-un stat emblematic pentru Europa modernă s-au lăsat cu o abundenţă de aprecieri din partea câmpulungenilor pentru promovarea făcută orăşelului nostru, privat de şansa unei dezvoltări sigure, chiar rapide, cu ajutorul banilor UE. 

Jurnalista a declanşat un val de simpatie pentru un candidat la Primărie nemaivăzut la Câmpulung             

„Europa trebuie să ştie „cine” este Câmpulung Muscel, datorită oamenilor deştepţi şi pricepuţi de aici. Aşa că m-am dus în Parlamentul European îmbrăcată în costumul popular muscelean. Mulţumesc, Cristina Chiriac, pentru aceste straie de mare valoare! Ia are 97 de ani – mai veche decât Parlamentul European. (…) Am adus ia musceleană la Parlamentul European din Bruxelles, pentru că toată Europa trebuie să ştie de această comoară pe care o avem în România, la Câmpulung Muscel.”, a consemnat Elena Lasconi, care a împărtăşit muscelenilor experienţele trăite la Bruxelles, fie la dezbaterile din cadrul Parlamentului European, fie între români stabiliţi în Belgia, fie colindând frumoasa capitală europeană, de la care avem atâtea de învăţat. 

De pildă, banalul pietonal şi carosabil, cărora autorităţile noastre n-au fost în stare să le dea o faţă demnă de un oraş istoric.

„Am întâlnit ceva în Bruxelles, care mie îmi place foarte mult, un lucru foarte simplu şi funcţional. Tot ceea ce vedeţi aici, trotuarul, care este cu piatră cubică, nu cu dale foarte scumpe, şi care arată foarte bine, mai ales într-un oraş de munte, cum este Câmpulung. Totul trece pe sub trotuar, inclusiv ţevile de gaz, toate cablurile. Nu există cabluri suspendate, de telefonie sau cabluri TV. De asemenea, când te apropii de trecerea de pietoni, există plăci care sunt ieşite în relief şi au mai multe funcţionalităţi. Şi anume pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru cei care sunt nevăzători, care îşi dau seama după aceste denivelări că au ajuns în faţa trecerii de pietoni. Mai există şi nişte semnale acustice care îi ajută. De asemenea, şi pentru biciclişti este foarte important acest loc. Asta îmi place mie aici, funcţionalitatea şi simplitatea.”, a transmis de la Bruxelles, pe pagina de socializare, Elena Lasconi. 

Din locul în care se dă ora exactă în materia alocărilor de fonduri europene, pe care candidata la Primărie mizează pentru dezvoltarea Câmpulungului, aceasta a savurat orice simbol care a purtat-o cu gândul „acasă”. „În interiorul Parlamentului European există o cruce, care reprezintă un simbol al păcii. În fiecare bucăţică cubică există câte o piatră din fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Cumva în extrema stângă a crucii este şi o piatră din România şi mi-ar plăcea să cred că piatra asta vine de undeva de la Câmpulung Muscel.”, este confesiunea unui om pătruns de spiritul locului în care s-a stabilit. Oamenii i-au simţit dragostea pentru Câmpulung, mărturie stând sutele de opinii care îi susţin candidatura la cea mai importantă funcţie din administraţia publică locală. 

Ca să vă convingeţi că nu este nicio exagerare când afirmăm că niciun alt candidat la funcţia de primar, din ultimii 30 de ani, n-a stârnit o asemenea reacţie a opiniei publice, accesaţi pagina de Facebook „Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel”. Sute de câmpulungeni declară public că aşteaptă cu nerăbdare votul, ca să scape oraşul de răul pe care ni l-am făcut singuri, acceptând hoţia şi prostia. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!