3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

După ce, anul trecut, în Săptămâna Mare, au prădat un fermier din Măţău, haiducii Guiman, trimişi în judecată

Anul trecut, în Săptămâna Mare, unui crescător de animale din satul Măţău i-au dispărut peste 250 de ovine de la ferma pe care o deţine în localitatea Bilceşti. Animalele fuseseră furate şi, întâmplător, la o săptămână de la dispariţia lor, bărbatul a reuşit să recupereze o parte dintre ele, într-o altă comună musceleană. Fermierul n-a avut niciun dubiu atunci când a venit vorba de cei care au pus la cale lovitura: „haiducii” Guiman, vechile noastre cunoştinţe din satul Piatra, comuna Stoeneşti, care au terorizat de-a lungul anilor, prin fărădelegile comise, mai multe familii de fermieri, şi nu numai, din localităţi învecinate cu municipiul Câmpulung, dar şi din alte zone ale ţării. Poliţiştii au demarat verificările în vederea depistării hoţilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat. Recent, cercetările în acest caz au fost finalizate, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Câmpulung. Trei dintre fraţii Guiman, dar şi o altă persoană, au fost trimişi în judecată pentru furt calificat.

Când e negură şi ceaţă, atunci oile se-nhaţă!

Profitând de vremea nefavorabilă de-afară (ploaie şi ceaţă densă), hoţii au dat atacul în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2019, reuşind să-şi piardă uşor urma. Păgubitul este Marian Boambeş, din Măţău, care de-a lungul anilor a reuşit să-şi înjghebeze o fermă frumoasă împreună cu familia sa. La o săptămână de la incident, bărbatul avea să dea de un fir, întâmplător, care l-a dus pe urmele celor care l-au prădat. Mai mult decât atât, el a reuşit să recupereze o parte din oile furate, în comuna Aninoasa, acolo unde merse să găsească un cioban. „Ploua şi ei au urmărit terenul când au plecat oile, ne-au urmărit pe noi… Oile au fost multe, au umplut toată ferma, iar ei au pândit momentul şi în dreptul unei porţi au „rupt” o parte din ele, aproape 100 de oi, nu ştiu exact, şi 163 de miei. S-au dus cu animalele, n-am putut să-i prindem din urmă, au dispărut în ceaţă. Am văzut a doua zi urme, n-am ştiut în ce parte s-au dus cu ele. Iniţial, n-am ştiut că au luat atât de multe…Am crezut că au dispărut doar nişte miei, că i-a luat lupii. Când am numărat oile, am văzut că paguba e mult mai mare. Am cercetat să văd ce s-a întâmplat, mi-am dat seama că nu au fost lupi şi am făcut plângere la Poliţia din Valea Mare Pravăţ. Mi s-a spus că vor face ei, de-acolo, cercetări mai departe. La o săptămână de-atunci, pe 29 aprilie, m-am dus să angajez un cioban, în comuna Aninoasa, sat Valea Siliştii. Pe unul Puiu Bărboiu. Nu l-am găsit acasă. Am mers prin curtea lui şi, pe un deal de lângă casă, am aruncat o privire şi am văzut că păzea nişte oi. M-am dus mai aproape şi am văzut că erau oile mele. L-am întrebat cum de au ajuns acolo şi mi-a răspuns că oile i le-au adus fraţii Guiman, în special Ilie Guiman, ca să le păzească. I-ar fi zis să le ţină vreo câteva zile, să le mulgă şi să aibă grija lor, că o să vină să le ia, să le ducă în altă parte. Am sesizat Poliţia prin 112 şi au venit la faţa locului două echipaje de la postul de poliţie din Schitu Goleşti. Au luat numerele de crotale de la oi, iar eu am ridicat 73 de ovine şi patru mieluşei, cei mai mici, care nu au putut fi vânduţi. Un alt miel era mort, cred că de foame. Mai am de recuperat în jur de 25 de oi, dar nu cred că le mai găsesc. Oile sunt ale mele şi la alţi doi ciobani care sunt asociaţi cu mine.”, ne-a mărturisit la vremea respectivă păgubitul.

Fraţii, cercetaţi într-un alt dosar, după ce au furat 20 de oi la Cârţişoara – Sibiu 

Cazul a fost preluat de poliţiştii secţiei rurale din Valea Mare Pravăţ, care au deschis un dosar penal pentru furt calificat. Oamenii legii au finalizat cercetările la începutul acestui an, iar pe 18 februarie, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Câmpulung. Patru inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru furt calificat: Adrian Guiman, Ilie Guiman, Alexandru Guiman şi Gheorghe Puiu Bărboiu, iar Marian Boambeş s-a constituit parte civilă în acest proces. Deocamdată nu s-a stabilit data primului termen. Fraţii Guiman sunt cercetaţi într-un nou dosar, tot pentru furt calificat, ei fiind bănuiţi că, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2020, alături de o altă persoană, au pătruns într-un saivan de la marginea localităţii Cârţişoara, judeţul Sibiu, de unde au sustras 20 de oi, pe care le-au transportat cu ajutorul unei autoutilitare în gospodăria lor. Prejudiciul creat se ridică la suma de 6.000 de lei. Proprietara animalelor a observat a doua zi lipsa animalelor şi a anunţat Poliţia. „Ca urmare a cercetărilor desfăşurate, la data de 29 ianuarie 2020, pe raza judeţului Argeş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Argeş, poliţiştii sibieni au efectuat trei percheziţii domiciliare în localităţile Piatra şi Valea Mare Pravăţ, ocazie cu care au fost găsite şi recuperate animalele sustrase. De asemenea, au fost identificate şi prinse patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 31 şi 53 de ani, toate domiciliate în judeţul Argeş, bănuite de săvârşirea faptei. Cei vizaţi au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la sediul IPJ Sibiu pentru a da cu subsemnatul. Cercetările continuă la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Porumbacu de Jos.

Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!