Miercuri dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localităţilor Capu Piscului, Merişani şi Băiculeşti. Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea furtului de energie electrică, potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012, privind energia electrică şi gazele naturale.
În urma verificărilor, au fost identificate patru imobile branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii, la întocmirea documentelor de constatare, conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012, privind energia electrică şi gazele naturale. Au fost întocmite 4 dosare de cercetare penală care au fost înaintate organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.
În timpul acţiunii, proprietarul unuia din cele patru imobile care erau racordate ilegal la sistemul de distribuţie cu energie electrică a fost sancţionat contravenţional de către jandarmi cu amendă în valoare de 300 de lei, întrucât a refuzat să prezinte un act de identitate sau să dea relaţii pentru stabilirea identităţii. Astfel de acţiuni ale jandarmilor şi angajaţilor de la Electrica vor continua în viitor. E.M.